Rednic are mână liberă să aducă puncte!
Dimensiune font:
Trupa lui Mircea Rednic este neînvinsă în ultimele trei etape susţinute în returului play-out-ului Ligii 1, însă aceste rezultate nu au ajutat-o să scape de locul de baraj ocupat, 12. După succesul din Copou cu Sepsi (3-1) au urmat două egaluri, 1-1, cu Dinamo, în deplasare, şi cu FC Viitorul, acasă. Cu Dinamo a egalat abia în minutul 85 după ce gazdele au avut şi două bare, iar cu FC Viitorul n-a ştiut să profite de spaţiile lăsate de oaspeţi în apărare şi nici n-a ştiut să se închidă mai bine pe centru după intrarea lui Achim, în minutul 50, cel care a dat multă limpezime jocului frontal.
Pentru CSM Poli Iaşi urmează însă patru etape de foc în play-out, ultimele din retur, în care trebuie să înceapă să câştige dacă mai are vreun gând de a nu schimba eşalonul. Mircea Rednic este şi el convins de acest lucru. „De acum urmează meciuri decisive, câte un punct nu ne mai ajută. Mă gândesc în special la primele trei partide, cea din deplasare cu Academica Clinceni, şi următoarele două de pe teren propriu, cu FC Voluntari şi Chindia Târgovişte”, a declarat antrenorul de la CSM Poli Iaşi, cel care în continuare îşi manifestă încrederea în jocul echipei sale, deşi ea are prestaţii fluctuante chiar şi parcursul aceluiaşi meci! „Sunt încrezător de felul în care joacă echipa. Alte formaţii au luat câte 5 cu Viitorul, noi am făcut egal în ultima confruntare, chiar dacă am fost nevoit să joc cu fundaş dreapta ca fundaş stânga şi cu mijlocaş pe post de fundaş dreapta. Ne-am descurcat foarte bine, Viitorul n-a avut ocazii mari”, a menţionat Mircea Rednic, ajuns să se mulţumească din păcate cu prea puţin la Iaşi.
Pentru jocul de mâine nu se va putea baza pe Passaglia, suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene, dar nici pe Platini, pe care l-a dat marţi afară din antrenament şi i-a spus să se pregătească singur. Mijlocaşul dorit cu insistenţă la Iaşi de antrenorul cu care s-a început actualul sezon, Mihai Teja, jucător despre care se ştie foarte bine că prestaţiile sale scad în consistenţă pe măsură ce restanţele sale salariale sunt din ce în ce mai mari, se adaugă pe lista altor fotbalişti căzuţi în acest an în dizgraţie, începând cu portarii Rusu şi Târnovanu şi încheind cu atacantul Habibou, despre care preşedintele executiv Ciprian Paraschiv ne-a spus acum câteva săptămâni că nu i-a prelungit înţelegerea până la sfârşitul sezonului, jucător care s-a dezlănţuit într-un interviu în presa centrală în care a lăsat clar de înţeles că gruparea ieşeană este practic condusă de Mircea Rednic. Antrenorul se pare că l-a lăsat meciul trecut în tribună pe S. Şerban, deşi acesta era apt din punct de vedere fizic, drept pedeapsă pentru prestaţia din partida cu Dinamo, când a provocat penalty-ul din care gazdele au deschis scorul, iar lui Platini i-a tot reproşat randamentul scăzut, deşi fotbalistul are şi el de încasat importante restanţe salariale încă din luna februarie, dar şi că ar strica atmosfera din vestiar, deşi se ştie că el este un jucător destul de retras, care nu prea intră în dialog cu colegii...
„Ne aşteaptă un meci greu la Clinceni, sper ca punctele pe care le-am pierdut aici din cauza unei greşeli mari a portarului să le recuperăm acolo. Sper să ne apropiem de celelalte echipe din faţa noastră. Va fi un meci care pe care, mergem să jucăm la victorie. Şerban nu are probleme de sănătate, şi A. Cristea după accidentare este aproape sută la sută. Va lipsi Passaglia, dar am mai jucat fără el, am soluţii la mijlocul terenului. Am remarcat o atitudine bună cu FC Viitorul, au muncit, dacă vom juca la fel mai mult ca sigur venim cu o victorie de la Clinceni”, a mai spus Mircea Rednic după egalul cu FC Viitorul. Dragoş GAŞPAR
* * *
Etapă afectată
Misiune imposibilă pentru diriguitorii fotbalului autohton, în condiţiile în care pandemia a afectat mai mult participante la întrecere, iar timpul calendaristic rămas nu ajunge, efectiv, pentru recuperarea, într-un mod cât de cât regulamentar, partidelor restante.
Bunăoară, runda din acest week-end va consemna două amânări, în play-off, meciuri importante pentru titlu, iar în play-out vom avea o echipă, Dinamo, care va bifa patru restanţe. În rest, se va juca, cel puţin în turneul secundar, cu cuţitele pe masă, pentru că toate echipele au nevoie de puncte. Poate cu excepţia Viitorului, care are sacii în căruţă.
Cum şi FC Botoşani, după ce FCSB-ul a luat Cupa României, va juca în Europa. Lucru demn de subliniat. Din păcate, situaţia generată de pandemie, nu prea dă prilejul la sărbătorirea succeselor. De-ar veni ele! Mircea UNGUREANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau