Replică mult prea palidă! CSM Politehnica Iaşi - CFR Cluj 0-2 (0-1), în etapa a XII-a a Ligii 1 de fotbal
Dimensiune font:
A marcat: Deac ’14 și ’78 penalty;
Stadion: „Emil Alexandrescu” ; Spectatori: -;
CSM Poli (antrenor Daniel Pancu): Bosz - Lopes Cabral (’32 A. Cristea), Mihalache (căpitan), Angiulli (’32 Bușu), Baxevanos, Onea - De Iriondo, Breeveld (’61 Zajmovic), Passaglia - A. Stan (’3 Popadiuc; ’46 Mensah), Calcan;
CFR (antrenor Edi Iordănescu): Bălgrădean - Susic, Ciobotariu, Burcă (’46 Vinicius), Camora (căpitan) - Deac (’81 Luis Aurelio), Soares (’66 Hoban), Djokovic - Chipciu, Rondon (’66 Debeljuh), Costache (’75 Păun);
Arbitri: Marcel Bârsan - Marius Nicoară, Bogdan Gheorghe;
Cartonaşe galbene: De Iriondo ’55, Zajmovic 61, respectiv Soares ’54, Chipciu ’65, Debeljuh ’74.
Fără Frăsinescu, Platini și Vanzo (suspendați), antrenorul Daniel Pancu l-a titularizat pe A. Stan în meciul de aseară cu campioana CFR Cluj, contând pentru etapa a XII-a a Ligii 1, dar l-a înlocuit încă din minutul 3 cu Popadiuc într-o formulă în care Passaglia ocupa poziția de atacant central! A revenit Mihalache după suspendarea primită pentru eliminarea din jocul cu CS Universitatea Craiova, din runda a VI-a, iar CFR a irosit o situație excelentă în minutul 7: Onea a respins slab cu capul, iar Deac, nejenat de nimeni, a reluat dezamăgitor de la 10 metri! A venit rândul lui Angiulli să respingă aiurea cu capul, în minutul 12, dar același Deac a stricat faza. Deac n-a mai greșit în minutul 14, când Rondon a trimis o pasă pe jos, Angiulli și Baxevanos au privit mingea cum ajunge la mijlocașul ardelean, care de la 9 metri a înscris cu un șut plasat: 0-1. Burcă putea majora scorul după doar cinci minute, când Djokovic a recentrat balonul înălțat de Deac în careul ieșean, dar stoperul de la CFR a trimis puțin pe lângă poartă!
În minutul 33, Chipciu a profitat de eroarea lui Bușu, abia intrat pe teren, dar șutul său a fost respins de Bosz, faza a continuat cu centrarea aceluiași Chipciu, iar lovitura de cap a lui Rondon, de la 11 metri, a întâlnit bara! Bușu s-a opus cu succes la șutul lui Deac în minutul 42 la ultima fază notabilă a primei reprize în care în contul formației ieșene am consemnat doar șuturile lui Calcan, de la marginea careului (mai degrabă pasă la portar), și De Iriondo, de la 20 de metri, mult peste poartă!
Mensah a intrat în locul lui Popadiuc, iar Zajmovic în locul lui Breeveld, iar prima fază de poartă a actului secund am notat-o abia în minutul 62, însă Rondon a reluat slab de la 6 metri, iar Bosz a reținut. Zajmovic a replicat după numai un minut, dar șutul său în diagonală, de la 14 metri, a trecut puțin pe lângă poartă! Costache a găsit spațiul porții în minutul 72, a șutat de la 12 metri ușor lateral stânga, dar Bosz a respins.
În minutul 76 a fost stabilită soarta disputei. Arbitrul Marcel Bârsan a dictat penalty la faultul comis de Baxevanos asupra lui Debeljuh, iar Deac a majorat diferența: 0-2. Finalul partidei a găsit-o pe CSM Poli în atac, iar Passaglia și-a adus aminte că a început-o pe post de atacant central, dar șutul său de la 6 metri a fost reținut de Bălgrădean.
CSM Poli Iași a rămas cu 10 puncte și ocupă locul 14 în clasament, sub ea găsindu-se doar nou-promovata FC Argeș (9 puncte) și Astra (8, joacă astăzi acasă cu Chindia), iar etapa viitoare va evolua în deplasare, cu Dinamo, meciul fiind programat vineri, de la ora 20:30. Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau