Rugby * A treia victorie
Dimensiune font:
Naţionala României a învins sâmbătă reprezentativa Spaniei, cu scorul de 25-15 (19-3), într-un meci disputat la Gijon, contând pentru Cupa Europeană a Naţiunilor, obţinând astfel a treia victorie consecutivă după 19-13 la Lisabona, cu Portugalia, şi 29-14, la Bucureşti, împotriva Rusiei. „Stejarii” au şters astfel amintirea neplăcută a eşecului suferit anul trecut, în aceeaşi competiţie, în faţa ibericilor, când au cedat la Madrid cu 12-13. Sâmbătă, tricolorii au început partida în forţă, s-au instalat rapid în terenul de joc al gazdelor şi au dominat la toate capitolele, principalul adversar al tricolorilor fiind măcar în prima repriză terenul alunecos, din cauza ploii şi balonului umed. Punctele României au fost marcate de Fercu (eseu), Vlaicu (o transformare şi şase 6 lovituri de pedeapsă). Următorul meci al tricolorilor este programat pe 9 martie, la Bruxelles, cu Belgia, dar ei aşteaptă adevăratul derby al grupei, cu Georgia, la Bucureşti, pe 16 martie. (I.Târnoveanu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau