Scapă cine poate!
Dimensiune font:
Trupa lui Leo Grozavu mai are două meciuri de susținut în acest an în Liga 2, din sezonul regular rămânând de jucat doar trei partide în 2023 înainte ca primele șase clasate să joace în play-off pentru promovarea în Superligă, iar celelalte paisprezece să fie împărțite în două serii din care să se aleagă retrogradatele în al treilea eșalon. La CSM Politehnica Iași nu se vorbește de altceva decât de promovarea în 2023, deși Grozavu deocamdată nu pare prea încântat de acest aspect, însă formația ieșeană n-a emanat pe teren acea forță care să ofere siguranță suporterilor că obiectivul stabilit are foarte mari șanse de a fi și realizat, nu doar trâmbițat pentru a justifica sumele mai mult decât generoase primite din partea Consiliului Local Iași.
Cu actualul lot de jucători, CSM Politehnica Iași are șanse mari să ajungă în play-off, însă până la promovare ar fi cale destul de lungă, așa că perioada de transferări din iarnă ar putea fi una din cheile care să redeschidă ușa grupării din Copou spre lumea bună a fotbalului autohton. Ultimele trei campanii de achiziții după retrogradarea din prima divizie s-au soldat însă cu prea puține realizări, deci încrederea că a patra va fi cu mai mult spor nu prea poate atinge cote liniștitoare. Grozavu a și declarat că a ochit deja fotbaliștii de care are nevoie, dar până să-i aducă în vestiar va trebui să păstreze din actualul lot doar jucătorii pe care chiar să se poată baza în confruntările din play-off ce vor fi decisive pentru îndeplinirea obiectivului.
Postul de portar pare unul bine acoperit. Brânză n-a primit deloc șanse, dar Knoflach, la început, și Jankov, chiar dacă au mai și greșit, au avut și destule intervenții salvatoare pentru care ar putea primi încredere și în continuare.
Martac s-a impus pe postul de fundaș dreapta, poziție pe care ar mai putea juca și Kouadio și Fosu-Mensah, deși primul a fost folosit într-un meci mijlocaș stânga, iar al doilea ca „închizător”, însă n-au arătat deloc veleități de jucători polivalenți. Poziția de fundaș stânga a fost folosită, ca și cea de mijlocaș dreapta, pentru juniorii născuți în 2002, respectiv 2004. Ca fundași, Finica și Ciaun s-au încadrat ei cumva în nota echipei, iar Ștefanovici a fost folosit prea puțin, în timp ce mijlocașii Anton, Bujor și Dumitru par a fi un plus față de Mărieș, Pelivan și Pop, din sezonul trecut, arătând ceva potențial de progres.
Tincu a fost adus la Iași să coordoneze faza defensivă, să dea siguranță echipei, dar n-a fost meci fără să gafeze. El însă are... Click AICI pentru continuarea materialului! Dragoș GAȘPAR
Sursa foto: CSM Politehnica Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau