Simona Halep joacă marți primul meci oficial din 2022. Programul complet al româncelor la Melbourne și orele de start
Dimensiune font:
Organizatorii Melbourne Summer Set 1 şi Melbourne Summer Set 2 au anunţat programul de marţi al competiţiei, conform căruia în concurs vor intra mai multe românce, atât la simplu cât și la dublu.
În ceea ce o privește pe Simona Halep, ea nu-și cunoaște încă adversara din primul tur (care va veni din calificări), în schimb va debuta în noul an în proba de dublu.
În a patra confruntare de pe terenul 12 echipa Simona Halep/Gabriela Ruse va întâlni perechea favorită 2 Bernarda Pera/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), în cadrul Melbourne Summet Set 2. Meciul e al patrulea al zilei, urmând să înceapă după ora 08.00 dimineața.
Cronologic, prima va intra pe teren Irina Begu, locul 62 WTA, care va evolua cu americanca Jessica Pegula, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, în primul tur al Melbourne Summer Set 2, competiţie de categorie WTA 250. Meciul e primul de pe arena centrală ”Rod Laver”, de la ora 02.00.
Ads
Pe terenul numărul 8, începând cu ora 04.00, vor evolua alte două românce, în turneul Summer Set 1. Mai întâi va intra în competiție Gabriela Ruse, locul 87 WTA, cu sportiva australiană Arina Rodionova, locul 152 WTA. Apoi, pe același teren, Jaqueline Cristian, locul 71 WTA, va juca în primul tur cu estona Kaia Kanepi, locul 73 WTA.
În jurul orei 06.00 dimineața, pe terenul numărul 6, Irina Bara va încerca să se califice pe tabloul principal la Melbourne Summer Set 2. În ultimul tur al calificărilor, românca de pe locul 138 WTA, se va confrunta cu rusoaica Anna Kalinskaya (111 WTA).
În primul tur al calificărilor, Irina Bara a obținut o victorie fantastică, împotriva principalei favorite.
Tot la Summmer Set 2, ultima româncă din programul de marți va fi Sorana Cîrstea, locul 39 WTA şi cap de serie numărul 5, care va juca în prima manşă cu rusoaica Varvara Gracheva, locul 77 WTA. Meciul e al patrulea pe terenul 5, urmând să înceapă după ora 08.00 dimineața.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau