SIMONA HALEP LA AUSTRALIAN OPEN // Halep se pregătește pentru primul turneul de Mare Șlem indoor!
Dimensiune font:
Simona Halep (28 de ani, 3 WTA) se antrenează la Adelaide, Australia, cu acoperișul tras. Poate fi un exercițiu necesar înaintea Australian Open, dacă incendiile vor continua să se extindă în apropiere de Melbourne.
Simona Halep pregătește debutul în noul sezon. Prima partida va fi una demonstrativă. Pe 12 ianuarie, românca va face pereche cu nemțoaica Angelique Kerber într-un meci caritabil. Urmează turneul de la Adelaide, programat între 13 și 18 ianuarie. Premiile totale sunt în valoare de 850.000 de dolari.
Alături de Darren Cahill, Simona s-a antrenat cu acoperișul tras pe arena „Memorial Drive” din Adelaide. Campioana de la Wimbledon vrea să fie pregătită în cazul unei premiere, un turneu de Mare Șlem indoor.
AUSTRALIAN OPEN, SINGURUL TURNEU DE GRAND SLAM 100% INDOOR DIN ISTORIE?
Conform Reuters, în cazul în care devine prea periculos pentru jucători, organizatorii Australian Open vor să mute toate meciurile pe 3 arene cu acoperiș retractabil (Margaret Court Arena, Rod Laver Arena și Melbourne Arena) și 8 terenuri indoor.
„În cazul improbabil în care atmosfera se umple de fum, acoperișurile vor fi închise pe cele 3 arene mari și meciurile vor continua într-o mediu cu aer curat. Aparatele de pe arenele noastre vor filtra aerul. Sănătatea jucătorilor va fi mereu prioritatea noastră”, a explicat Craig Tiley, directorul turneului, în presa locală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau