Simona Halep, testată antidoping. Ce nu s-a știut până acum
Dimensiune font:
Simona Halep a avut parte de cele mai multe teste antidoping, dintre toate jucătoarele de tenis din România.
Simona Halep este jucătoarea din România care a fost testată antidoping de cele mai multe ori în 2019. Constănţeanca a fost supusă la 27 de controale - 10 în timpul competiţiilor şi 17 în afara acestora.
Monica Niculescu a fost supusă de 24 de ori unor astfel de controale, iar Sorana Cîrstea şi Irina Begu în 21 de ocazii.
Ashleigh Barty, actualul lider mondial din tenisul feminin, a fost supusă de 29 de ori unor teste antidoping, la fel ca Elina Svitolina şi Karolina Pliskova, ocupantele poziţiilor a şasea şi a treia. Serena Williams este jucătoare cu cele mai puţine teste din top 10 WTA, doar 11.
La băieţi, liderul Novak Djokovic a susţinut 24 de astfel de teste, cu cinci mai puţine decât ceilalţi doi ocupanţi ai podiumului, Rafael Nadal şi Roger Federer. Marius Copil, cel mai bine clasat român, a fost vizat de 23 de ori, conform Mediafax.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau