Simona Halep, ultima zi de audieri la TAS - 19 ore petrecute până acum la tribunalul de la Lausanne
Dimensiune font:
Simona Halep a petrecut 19 ore la audierile de la TAS în primele două zile (miercuri și joi), iar vineri se prezintă pentru ultima dată în fața tribunalului de la Lausanne. Fosta lideră WTA speră într-o reducere a suspendării de patru ani pentru dopaj. Cele mai importante evenimente ale zilei de vineri, 9 februarie, sunt LiveBlog pe HotNews.ro.
Simona Halep, audiată la TAS - Cele mai importante momente ale zilei de vineri, 9 februarie
09:57În urma audierilor, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia. Nu se știe data la care va fi pronunțată hotărârea arbitrală finală.
09:39
Karolina Pliskova, fostă lideră WTA și una dintre rivalele Simonei Halep, a avut un mesaj pentru sportiva din România, prezentă în aceste momente la sediul TAS din Lausanne.
„Am văzut azi că s-a prezentat la TAS. Mereu mi-a plăcut de Simona, a fost una din fetele din circuit de care m-am apropiat cel mai mult, ne știm de când aveam 10 ani.
Ne-am întâlnit de multe ori și Simo a fost mereu fair-play, indiferent că a câștigat sau că a pierdut.
Sper ca suspendarea de patru ani să fie redusă” - Karolina Pliskova, la conferința de presă de după partida jucată în optimile de la Transylvania Open 2024, de la Cluj.
09:31La finalul audierilor de joi, Simona s-a rezumat să spună presei doar atât: „Nu pot să vorbesc. Vorbim la final”. În doua zi de audieri, Halep a stat nouă ore în sediul de la Lausanne.
09:30
Simona Halep a fost audiată pentru prima dată în cursul zilei de miercuri. Fosta lideră WTA a petrecut aproape zece ore la sediul TAS.
De știut despre cazul de dopaj al Simonei Halep
- Vestea că Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj a apărut vineri, 21 octombrie 2022.
- Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
-
Halep a fost suspendată 4 ani pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP): prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată în urma unui test antidoping efectuat la US Open 2022 (1) și neregularităţile din paşaportul său biologic (2).
- Simona mai are o singură cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
- Halep va fi audiată de TAS în perioada 7-9 februarie 2024, așa cum Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunțat pe siteul său oficial.
- Curtea elvețiană a precizat că fosta lideră WTA a cerut ca decizia Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) să fie anulată şi sancţiunea sa „să fie redusă”.
- Dacă suspendarea de 4 ani va fi menținută, atunci fosta lideră WTA ar putea reveni teoretic pe terenul de tenis pe 6 octombrie 2026. La acel moment, Halep ar urma să aibă 35 de ani.
- Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau