Socoteli pentru play-off şi nu numai
Dimensiune font:
Poli abordează meciul de sâmbătă contra celor de la Progresul Spartac ca o ultimă repetiţie înaintea unui play-off infernal, cu zece meciuri de care pe care. Şi nu numai. Deocamdată, la cum arată, ca joc şi ca atitudine, echipa condusă de Leo Grozavu e o candidată certă la promovare. Acesta fiind obiectivul imediat.
Însă, abia din vară începe greul. Superliga. Degeaba ajungi acolo, dacă-ţi pierzi suflul. Degeaba intri în primul eşalon, dacă prezenţa acolo va fi efemeră, singurul obiectiv fiind lupta disperată pentru evitarea retrogradării. Tot degeaba ar fi şi tot efortul din acest sezon, dacă din vară se va repeta scenariul ultimilor ani, cu plecări şi veniri ca într-o mişcare browniană. A spus-o şi Grozavu. N-ar fi deloc încântat să pornească în ediţia 2023/2024 cu vreo 20 de jucători noi. Nucleul de bază de acum, acesta trebuie să rămână şi să dezvolte, să devină competitiv în Superliga. Chestie care ţine de staff-urile clubului. Cel administrativ şi cel tehnic. Şi, după cum s-au derulat lucrurile până acum, clubul e pe calea justă.
Revenind la play-off. Deocamdată, adversare certe sunt Steaua şi Oţelul, lupta se mai dă pentru celelalte trei locuri. Şi e foarte interesant cine va accede. Nu doar pentru această utlimă parte a campionatului, ci şi prin prisma sezonului următor, cine va promova alături de Poli, va fi adversar şi în viitorul apropiat. Mai facil sau, dimpotrivă!
Aşa că, hai să vedem cum stă treaba înaintea ultimei etape a sezonului regulat!
Unirea Dej e pe locul 4, are 31 puncte, joacă afară cu Slatina, îi trebuie doar un punct şi are toate şansele să-l obţină. Play-off-ul e pentru ardeleni o culme a succesului. N-au cum tânji la Superliga. Adversar OK pentru Poli.
Unirea Slobozia, locul 5, 30 puncte. Are meci acasă cu Braşovul, nu-şi permite paşi greşiţi, victoria o menţine între primele şase. Dar şi oaspeţii vor acelaşi lucru. Cu care trebuie să ţinem? Greu de spus. Gazdele de sâmbătă au avut, de la bun început, promovarea drept obiectiv. Au lot, au condiţii şi destui bani ca să se menţină în primul eşalon. Braşovenii au ajuns cam întâmplător la această perspectivă. Însă, dacă intră în lupta pentru promovare, putem asista la o mobilizare generală a celor de la Poalele Tâmpei. Oraş mare, cu potenţial financiar, n-ar fi deloc confortabil să ne confruntăm cu ei şi la toamnă.
Dinamo, locul 6 în clipa de faţă, 30 de puncte. Aici e buba. Degringolada alb-roşilor pare să se fi sfârşit, au acum stabilitate financiară, întâlnesc sărmanii de la Poli Timişoara în ultima rundă, e greu de crezut că vor rata play-off-ul. După care, cu certitudine, se vor înscrie decis în lupta pentru promovare. O pot obţine. Nu i-am dori deloc ca adversari şi în campionatul ce urmează...
Chiajna, locul 7, 29 puncte, oarece speranţe. Joacă acasă, cu Metaloglobus, dar stă la mâna celorlalte rezultate. Ne-ar conveni să se califice, nu poate mai mult decât o prezenţă onorabilă în play-off.
Buzăul mai are doar şanse teoretice, strategic judecând, n-ar trebui să insiste în a depăşi o ştachetă prea înaltă în acest moment.
Cam aşa arată preambulul ultimei etape din sezonul regulat. Una dificilă nu pentru jucători, cât, mai ales, pentru diriguuitorii clubului din Dealul Copoului. Ioan TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau