Spaniolul Carlos Taberner a câștigat „Concord Iași Open” şi pleacă la Roland Garros!
Dimensiune font:
„Concord Iaşi Open”, turneu de tenis din cadrul ATP Challenger 100, s-a încheiat duminică la Baza Ciric a Primăriei Iaşi, administrată cu pasiune şi pricepere de antrenorul emerit Ioan Lazariuc, cu victoria spaniolului Carlos Taberner (23 de ani, locul 189 ATP), favoritul nr. 5, care a dispus în finală de francezul Mathias Bourgue (26 de ani, 256 ATP), cu 6-4, 7-6 (4).
Citește și: Principalii favoriți de la „Concord Iași Open” au fost eliminați în semifinale!
Bourgue a servit primul şi la 2-2 am consemnat destule egalităţi parcă numai bune ca să prevestească primul break al meciului, reuşit de Taberner la 3-3. Francezul a irosit o minge prin care putea să-şi ia break-ul înapoi, iar spaniolul a urcat scorul la 5-3. Fiecare dintre jucători şi-a câştigat propriul serviciu, aşa că primul set a ajuns în contul lui Taberner, cu 6-4.
Partida a fost în continuare echilibrată, Bourgue încercând să scurteze punctele deoarece a realizat că şansele sale în raliurile cu Taberner sunt dintre cele mai reduse. A încercat să rupă ritmul cu scurte care mai ales plecate de pe dreapta şi-au atins scopul, fiecare dintre finalişti şi-a valorificat propriul serviciu, dar, în tie-break, la 4-4, spaniolul a ajuns la cea mai importantă scurtă şi a punctat pentru 5-4. A fructificat cele două servicii pe care le-a avut la dispoziţie şi a pus astfel capăt tie-break-ului şi meciului.
„Îi urez mult succes lui Mathias la Roland Garros. Îi mulţumesc antrenorului meu, care în această perioadă dificilă a fost alături de mine şi la bine, şi la rău. Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru acest turneu atât de frumos, pentru tot ce au făcut pentru noi”, a declarat Taberner după ce şi-a adjudecat primul trofeu ATP din carieră şi premiul de 12.250 de euro. „Îl felicit pe Carlos, a fost mai bun decât mine”, a menţionat şi Bourgue, care a intrat în posesia unui cec de 7.200 de euro. „Sper ca la ediţiile viitoare să fie permis accesul spectatorilor în tribune”, a precizat în încheiere proprietarul turneului, Andrei Oriţă, după ce a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea la superlativ a turneului, organizare în care presiunea maximă a fost pe umerii directorului operaţional, Gabriel Iftimoaie.
Menţionăm că grupul de firme Nera Computers - Concord Service Center - Certus Software a pus la bătaie peste 100.000 de euro (88.520 de euro doar pentru premii) pentru un turneu cum din 2016 n-a mai fost în România, principalul scop fiind sprijinirea tinerilor jucători români. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau