Strategie gândită și în funcție de meciul cu Chindia! Sepsi Sf. Gheorghe - CSM Politehnica Iași (ora 20:00), în semifinalele Cupei României
Dimensiune font:
UPDATE: Frăsinescu, Passaglia, Breeveld, Olteanu și Assulin nu au efectuat marți deplasarea pentru jocul de miercuri cu Sepsi.
Trupa lui Mircea Rednic va susţine diseară, în deplasare, de la ora 20:00, în compania celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, manşa-tur din cadrul semifinalelor Cupei României, şi, conform declaraţiilor oferite de conducerea clubului şi de antrenor, va încerca să obţină un rezultat care să-i permită la Iaşi, în manşa-retur, pe 8 iulie, calificarea în ultimul act. CSM Poli a pierdut duminică, în deplasare, cu FC Voluntari (scor 0-1), în etapa a V-a a play-out-ului Ligii 1, în urma unui penalty-cadou oferit de Klimavicius, şi a ajuns la a treia înfrângere consecutivă din tot atâtea posibile de la reluarea campionatului, în timp ce Sepsi a câştigat, tot duminică, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti (scor 3-1).
Echipa ieşeană a rămas cantonată la Snagov după jocul cu FC Voluntari, dar luni a rămas cu un lot de 25 de jucători după ce portarului Târnovanu i-a fost descoperită o problemă medicală la nas şi a fost trimis la Iaşi. „Anamneza şi examenul clinic ORL au decelat o afecţiune cronică de tip inflamator, care determină obstrucţia nazală unilaterală a fosei nazale stângi, care totodată, în cazul unui sportiv de performanţă, îl împiedică din dezvoltarea capacităţii fizice la nivel maxim, cauzând un fenomen de insuficienţă respiratorie”, a declarat medicul Alexandru Drăgan potrivit site-ului oficial al clubului din Copou, el recomandând efectuarea unor investigaţii suplimentare necesare pentru certitudinea unui diagnostic. Foarte probabil, portarul împrumutat de la FCSB şi care a comis o gafă de proporţii în meciul pierdut la Iaşi cu Academica Clinceni (scor 0-1), al doilea de la reluarea Ligii 1, va fi supus unei intervenţii chirurgicale care nu suportă amânare.
Citește și: CSM Politehnica Iaşi caută portar, s-ar părea că a şi găsit! Cine este în pole-position!
Pe cine va menaja Rednic
Nu este deloc exclus ca Mircea Rednic să plece spre Sf. Gheorghe doar cu lotul de 20 de jucători pe care va miza cu Sepsi, iar cinci jucători să rămână la Snagov unde s-ar putea pregăti în compania unuia din cei doi preparatori fizici care au efectuat deplasarea. Antrenorul de la CSM Poli trebuie să gândească jocul de astăzi şi în funcţie de cel din etapa a VI-a a play-out-ului, cu Chindia Târgovişte, meci programat sâmbătă (ora 15:30), la Ploieşti, şi nu este exclus să şi menajeze câţiva jucători, cei luaţi în calcule fiind titularii din cele trei meciuri susţinute de la reluarea Ligii 1. La portari nu este cazul, aşa că va miza pe Rusu sau Axinte, însă Frăsinescu şi Şerban au bifat toate jocurile, la fel Grădinaru, folosit când fundaş, când mijlocaş, dar şi Passaglia, Horşia şi Omoh.
Fundaş dreapta cu Sepsi ar putea fi Lopes Cabral, care în prima repriză cu FC Voluntari s-a descurcat destul de bine şi pe faza defensivă (unde are mari lacune), cu două intervenţii eficiente, dar poate ar fi timpul să mai fie văzut şi tânărul Onea la lucru, în timp ce pe stânga este bun de joc Olteanu (în prima parte a sezonului a evoluat la Chiajna, împrumutat de Dinamo), dar nu şi suficient de pregătit pentru a-i lua faţa lui Şerban. Dacă Frăsinescu nu va fi inclus în lot, atunci în centrul liniei de fundaşi ar putea apărea Klimavicius, Mihalache sau Fomba, deşi n-ar fi chiar exclus ca Mihalache să fie folosit în faţa apărării alături de De Iriondo sau Breeveld, deşi olandezul ar putea fi menajat după ce a dovedit poftă de joc şi de implicare în disputa cu FC Voluntari. Chacana va reveni în echipă ca mijlocaş lateral, pe celălalt post urmând a fi distribuit Horşia, în funcţie şi de jucătorii Under 21 cu care Rednic va aborda confruntarea, sau poate chiar Popadiuc dacă nu va fi luat în calcule Grădinaru. În atac nu poate lipsi A. Cristea şi probabil va face pereche cu Luckassen, deşi şi tânărul Zaharia ar merita o şansă.
„Vom lupta până la capăt pentru calificarea în finala Cupei României, aşa cum şi în campionat vom lupta până la capăt pentru a nu schimba eşalonul. Deşi am ajuns pe ultimul loc, am toată încrederea în jucători şi în antrenori că vor redresa la timp corabia şi vom începe chiar de la meciul cu Chindia să adunăm punctele necesare pentru a ne îndepărta de zona fierbinte a clasamentului. Niciodată de când sunt implicat în destinele acestui club nu m-am gândit că am putea retrograda, mai ales că se ştie foarte bine că este mult mai greu să promovezi în Liga 1 decât să te menţii”, ne-a declarat managerul executiv Adrian Ambrosie, cel care de pe 1 februarie i-a predat funcţia de preşedinte executiv lui Ciprian Paraschiv. Dragoş GAŞPAR
Sursa foto: CSM Politehnica Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau