SuperLiga: Oțelul Galați are un nou antrenor: „Obiectivul este rămânerea pe prima scenă”

Dimensiune font:

| 19-03-2025 22:21

 

SuperLiga: Oțelul Galați are un nou antrenor: „Obiectivul este rămânerea pe prima scenă”
Laszlo Balint, antrenor la Oțelul Galați 

Oțelul Galați a anunțat miercuri că Gyorgy Laszlo Balint este noul antrenor al echipei din SuperLiga, după despărțirea de Ovidiu Burcă.

Clubul gălățean a anunțat că staff-ul noului antrenor principal va fi prezentat în zilele următoare.

 

Laszlo Balint, noul antrenor al echipei Oțelul Galați

Balint n-a mai antrenat de la începutul lunii iunie 2024, când a fost demis de Petrolul Ploiești după doar șase meciuri.

„SC Oțelul Galați a ajuns la un acord cu tehnicianul György László Balint pentru a prelua frâiele echipei de seniori a clubului nostru. Noul antrenor al roș-alb-albaștrilor a ajuns la Galați și a condus deja prima ședință de pregătire din noua sa calitate.

György László Balint, 45 de ani, are experiența antrenării și altor formații de Superliga, precum UTA Arad, CS Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești, iar la Oțelul va sta cel puțin până la finalul stagiuni curente, existând posibilitatea prelungirii contractului cu cel puțin un sezon.

 

Originar din Brașov, „Gyuszi” a fost jucător de prim eșalon la FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Gloria Bistrița, dar și la Diosgyori VTK, în Ungaria, iar ca antrenor a activat la Unirea Tărlungeni, Academica Clinceni, ASA Tg. Mureș, Csikszereda Miercurea Ciuc, Sportul Snagov și Metaloglobus București.

În vara lui 2019, el a fost numit principal pe banca lui UTA Arad, club cu care, un an mai târziu, promova în Superliga. În sezonul 2022-2023 a ajuns la Universitatea Craiova, apoi a revenit la UTA. În primăvara anului trecut, noul antrenor al Oțelului era numit la cârma Petrolului Ploiești”, se arată în comunicatul clubului Oțelul Galați.

Laszlo Balint: „Obiectivul este rămânerea pe prima scenă”

Antrenorul le-a cerut suporterilor gălățeni să rămână aproape de echipă. Obiectivul este evitarea retrogradării.

 

„Sunt bucuros că am ajuns la o echipă atât de iubită cum este Oțelul Galați, o campioană a României, singura din regiunea Moldovei, și abia aștept să mă apuc de treabă.

Nu avem mult timp la dispoziție, trebuie să fim cu toții o echipă, atât noi, cei din vestiar, cât și suporterii pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion.

Pentru a avea succes în obiectivul nostru, acela de a rămâne pe prima scenă, trebuie să fim foarte uniți în această perioadă.

Oțelul are un lot valoros de jucători, are tot ce îi trebuie pentru a fi și anul următor în Superliga, așadar îi rog pe toți cei care iubesc culorile roș-alb-albastre să aibă răbdare și încredere. Vom face totul pentru binele echipei. Hai, Oțelul!”, a declarat Balint.

 

Oțelul Galați se află pe 8 în play-out, loc de baraj, iar în etapa a doua o va întâlni pe Gloria Buzău. Meciul va avea loc pe 31 martie, de la ora 17:30.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dimitrie Cantemir, cu sediul in comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/485.389, e-mail: primaria.dtcm@yahoo.com, cod fiscal 3394295. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -suprafata totala de 107,31 ha, teren extravilan, pasune comunala, apartinand domeniului privat al Comunei Dimitrie Cantemir, situata in comuna Dimitrie Cantemir, judetul Vaslui, conform H.C.L. Comuna Dimitrie Cantemir nr. 15/14.03.2025 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, astfel: -Lot.1 -sat Gusitei, 3,00ha, Tarla 109, Parcela 1335; -Lot 2 -sat Hurdugi, 15,00 ha, Tarla 70, Parcela 887; -Lot 3 -sat Hurdugi, 9,00 ha, Tarla 60, Parcela 786; -Lot 4 -sat Hurdugi, 2,00 ha, Tarla 74, Parcela.889; -Lot 5 -sat Hurdugi, 6,00 ha, Tarla 74, Parcela.889; -Lot 6 -sat Plotonesti 7,00 ha, Tarla 60, Parcela 786; -Lot 7 -sat Hurdugi, 11,00 ha, Tarla 74, Parcela 889; -Lot 8 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 74, Parcela 887; -Lot 9 -sat Hurdugi, 6,00 ha, Tarla 54, Parcela 755; -Lot 10 -sat Hurdugi, 3,00 ha, Tarla 54, Parcela 755; -Lot 11 -sat Hurdugi, 11,11 ha, Tarla 30, Parcela 442; -Lot 12 -sat Hurdugi, 15,00 ha, Tarla 85, Parcela 1057; -Lot 13 -sat Plotonesti, 2,05 ha, Tarla 64, Parcela 840; -Lot 14 -sat Plotonesti, 2,15 ha, Tarla 64, Parcela 839; -Lot 15 -sat Plotonesti, 2,50 ha, Tarla 64, Parcela 840; -Lot 16 -sat Plotonesti, 2,50 ha, Tarla 64, Parcela 840. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Dimitrie Cantemir. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 20Lei/exemplar, care se achita in numerar la Casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 03.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 11.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 14.04.2025, ora 13.00, la sediul Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon /fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 20.03.2025.
FRF a luat decizia: Când va începe noul sezon al Superligii, 2025/2026
20/03/2025 19:12

Federatia Romană de Fotbal a anuntat joi, 20 martie, ziua in care va incepe noul sezon al Superligii Romaniei. Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal a aprobat, in sedinta din 20 martie 2025, calen ...

Adio, Simi!
19/03/2025 17:46

Vestea disparitiei marelui om de fotbal iesean Vasile Simionas (74 de ani) ne-a luat, astăzi, pe toti, prin surprindere... L-am descoperit in teren, privind de pe băncile de lemn ale tribunei a doua a Stadio ...

Ilie Năstase a făcut show la Opera Română. S-a urcat pe un scaun pentru a o îmbrățișa pe Roxana Ciuhulescu
19/03/2025 10:30

Ilie Năstase a afirmat, la Opera Romană, unde i-a inmanat premiul pentru intreaga carieră fostei jucătoare Simona Halep, in cadrul Galei Sportului Romanesc 2024, că regretă că statul roman nu face in aş ...

A murit fostul antrenor al Poli Iași, Vasile Simionaș
19/03/2025 09:43

A incetat din viaţă fostul fotbalist şi antrenor, Vasile Simionaş, la varsta de 74 de ani. Simionaş a debutat in Divizia A la 17 ani, pentru Dinamo Bacău, iar un an mai tarziu, a ajuns la Politehnica Iaş ...

Dispută pe muchie de cuțit în liga județeană
16/03/2025 19:32

 * derbiul ligii a patra la fotbal se va desfăsura pe 18 mai, la Cristesti, intre formatia locală, Moldova, si CSM Pascani Nu-i chip ca vreuna dintre favoritele diviziei judetene Iasi la fotbal să piar ...

Știința Miroslava pierde două puncte pe teren propriu, în câteva minute!
16/03/2025 19:31

* elevii antrenorului Cristian Popovici au  incheiat sezonul regular pe loc de baraj, cu cele mai multe goluri marcate dintre toate cele 100 de echipe ale Ligii a III-a - 55 reusite, ceea ce reprezintă o ...

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul naționalei în preliminariile CM 2026 / Tricolorii revin pe teren în mai puțin de o săptămână
15/03/2025 12:42

 Selectionerul nationalei de fotbal a Romaniei Mircea Lucescu a convocat 26 de jucători pentru debutul din preliminariile Campionatului Mondial 2026, dintre care 15 evoluează in străinătate, iar 11 in ...

Poli Iași are nevoie de 15 puncte pentru a evita retrogradarea
15/03/2025 12:09

* exceptand editia de anul trecut, cand echipa care a evitat barajul – Poli Iasi, a avut doar 27 puncte, in anterioarele 3 editii salvarea a venit cu 31 de puncte * iar in editia 2019-2020, cea pandemică ...

Recordurile care pot fi doborâte în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2025
13/03/2025 14:17

Editia 2025 a Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta in acest weekend, la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei, un nou sezon pe parcursul căruia ar putea fi doborate mai multe recorduri in cea mai i ...

Gheorghe Hagi a fost decorat de preşedintele interimar, Ilie Bolojan, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler
12/03/2025 14:32

Gheorghe Hagi, „Regele fotbalului romanesc”, a fost decorat astăzi de preşedintele interimar, Ilie Bolojan, cu Ordinul Naţional „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cea mai inaltă d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei