Suporterii, întâmpinaţi pe stadioane cu bere şi mici!
Dimensiune font:
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a avut miercuri o întâlnire cu ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, care şi-a exprimat sprijinul pentru redeschiderea stadioanelor pentru public, urmând să aibă discuţii pe aceeaşi temă cu ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Oficialul LPF a precizat într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook că le va demonstra ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi secretarului de stat Raed Arafat, că regulile propuse de ligă vor asigura protejarea sănătăţii spectatorilor pe arenele sportive.
"Ne-am întâlnit astăzi cu ministrul Eduard Novak. Ne-a asigurat că avem sprijinul lui pentru deschiderea stadioanelor. Urmează să avem discuţii cu domnii Arafat şi Voiculescu în perioada imediat următoare, sens în care vom trimite solicitări oficiale către IGSU şi Ministerul Sănătăţii. Le vom demonstra acestor domni că regulile propuse de noi asigura protejarea sănătăţii oamenilor şi, împreună cu liderii de galerii, ne vom asuma respectarea acelor reguli, în caz contrar urmând a accepta ideea de a se reveni asupra deciziei de deschidere a stadioanelor", a scris Justin Ştefan pe pagina sa de Facebook.
Oficialul LPF consideră că suporterii sunt discriminaţi de regulile impuse de pandemie în raport cu participanţii la alte activităţi de divertisment.
"Le vom cere să înceteze imediat orice formă de discriminare în raport cu fanii din fotbalul românesc şi să asigure un tratament egal al sportului în raport cu alte activităţi de divertisment precum spectacolele, cinematografele, restaurantele etc. Este inacceptabil ca industria sportului să fie tratată diferit în raport cu alte industrii. Familia sportului românesc s-a trezit şi nu va permite nimănui că sportul şi fanii săi să nu fie respectaţi. Fanii fotbalului românesc sunt o forţă, au foarte multe idei corecte, iar astăzi, în cadrul întâlnirii cu ministrul sportului Eduard Novak, am dezbătut oportunitatea modificării Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. În cadrul discuţiei, am avansat propunerea de a modifica legea în sensul de a permite vânzarea şi consumul berii slab alcoolizate în cadrul arenelor sportive, acest lucru fiind permis în alte ţări europene"", a completat Justin Ştefan. Cum micii n-au fost niciodată interzişi, e posibil să mergem la meciuri ca la o serbare câmpenească. Toate stadioanele au instalaţii de sonorizare, pot pune muzică de ambient. Ioan TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau