Wang, jucătoare venită din calificări, s-a impus în trei seturi, scor 6-1, (0)6-7, 7-5, după un meci care a durat două ore și 35 de minute.
Răducanu (20 WTA) a acuzat probleme în finalul partidei și a cerut un timeout medical înaintea celui de-al zecelea game. Emma a revenit pe teren, a făcut rebreak după ce a salvat două mingi de meci, dar și-a pierdut din nou serviciul și Xinyu a închis partida.
După succesul de la US Open, Răducanu a pierdut trei meciuri (cu Aliaksandra Sasnovich, Marta Kostyuk și Xinyu Wang) și a câștigat doar două (cu Polona Hercog și Ana Bogdan, ambele la Transylvania Open).
În turul următor, Xinyu Wang o va întâlni pe americanca Alison Riske (73 WTA, favorită 8), care a trecut de franțuzoaica Alize Cornet (59 WTA), scor 6-4, 6-4.
WTA Linz, sferturi de finală:
Xinyu Wang vs Alison Riske (8)
Danielle Collins (3) vs Alison Van Uytvanck
Jaqueline Cristian vs Anhelina Kalinina / Veronika Kudermetova (4)
Jasmine Paolini (7) vs
Simona Halep (2).
WTA Linz are loc în perioada 6-12 noiembrie, se dispută pe hard indoor, are premii totale în valoare de $235.238, iar pe tabloul principal au fost 32 de jucătoare. Face parte din categoria WTA 250.
Ultimele trei câștigătoare ale întrecerii au fost Aryna Sabalenka (2020), Cori Gauff (2019) și Camila Giorgi (2018). Are și România o campioană la Linz: Raluca Olaru, la dublu - ediția din 2014, alături de Anna Tatishvili.
Adauga comentariul tau