Tir cu arcul - Trei titluri naționale, dar ,,proba de foc” va fi la Campionatele Europene
Dimensiune font:
* trei cluburi ieșene au câștigat medalii la Campionatele Naționale * Oana Bucătaru, surpriza concursului la barebow * Nectarios Condurache, doar medalie de argint
La Campionatele Naționale indoor de tir cu arcul, desfășurate la Aninoasa, în județul Hunedoara, sportivii ieșeni s-au aflat printre protagoniștii întrecerilor. Arcații de la CSM Iași 2020, pregătiți de Cezar Alexandrescu, au cucerit opt medalii, dintre care trei de aur. Oana Bucătaru a reușit să câștige titlul de campioană națională de senioare la arc barebow, după o finală extrem de disputată, tranșată la baraj prin valoarea ultimei săgeți, în timp ce colega de echipă, Cristina Bacin, a obținut medalia de bronz. Cele două, alături de Iustina Capră, cu dublă legitimare CSM Iași 2020 – CSȘ Unirea, au alcătuit echipa clubului CSM Iași 2020, clasată pe prima treaptă a podiumului în aceeași probă.
Rareș Alexandrescu, în primul an de seniorat, a câștigat etapa de calificări în divizia de arc compound, dar, în urma unui scor sub valoarea inițială, nu a reușit să se califice în finală, la o distanță de două puncte în fața trăgătorului de la Chișineu Criș, Szekely Eduard. Finala mică i-a adus lui Rareș medalia de bronz, egalând recordul național al seriei eliminatorii. La echipe, Rareș Alexandrescu, Gabriel Sandu și Valentin Rusu s-au situat pe locul al doilea, după SCM Deva. La echipe mixte, Rareș și Haragos Bernadett (Crișul Oradea) au obținut, de asemenea, medalia de argint. La arc olimpic, Nectarios Condurache, încă junior, a evoluat în întrecerea seniorilor și, după ce s-a clasat al doilea în calificări, a obținut medalia de argint. La aceeași categorie, Nectarios și-a condus coechipierii Adrian Vlase și Răzvan Matache pe treapta a treia a podiumului în concursul pe echipe.
La aceeași competiție națională, CS USV Iași a aliniat 3 sportivi, iar titlul național de senioare la arc compound a fost câștigat în finala la shoot-off, săgeata de departajare, de sportiva Alexandra Creangă, care a depășit-o la o distanță de doar 2 milimetri față de centrul țintei pe Haragos Bernadett de la Crișul Oradea. Această finală a fost extrem de disputată, ținând audiența în tensiune maximă, ambele concurente conducând alternativ pe parcursul celor cinci serii de tragere, iar la final s-au situat la egalitate, cu câte 136 de puncte.
CSȘ Unirea Iași și-a trecut în palmares patru medalii la tineret U21, alături de cea de aur de la senioare. Iustina Capră, la arc barebow, s-a clasat a doua la individual și pe aceeași poziție la echipe mixte, cu Andrei Sfârc. Andrei Bălteanu, la arc compound individual, a terminat concursul pe locul al doilea și pe poziția a treia la echipe, cu Ariana Marcu.
Ediția 2025 a Campionatelor Naționale a înregistrat cea mai numeroasă participare la o competiție oficială internă de sală la tir cu arcul, cu 143 de sportivi care au luat startul în cele trei divizii – arc olimpic, compound și barebow – concurând în 31 de probe, individuale și pe echipe. S-au acordat 14 titluri de campion național la individual, 11 titluri la echipe și echipe mixte și s-au înregistrat 4 recorduri naționale.
O probă a valorii internaționale va fi Campionatul European indoor, care va avea loc în intervalul 16-23 februarie, la Samsun, în Turcia. CSM Iași 2020 va participa la lotul național cu 6 trăgători: Cristina Bacin, Elena Topliceanu, Iustina Capră, Nectarios Condurache, Rareș Alexandrescu și Răzvan Rusov, însoțiți de antrenorul federal Cezar Alexandrescu și antrenorii de lot Viorel Habian, Gigi Pușca și Marin Darnă. Vasile ARHIRE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau