Vasile Simionaş, noul preşedinte al Consiliului Director
Dimensiune font:
În urma şedinţei de ieri a Adunării Generale a Asociaţilor CSM Politehnica Iaşi s-a oficializat ceea ce mulţi dintre suporterii echipei anticipau. Legenda fotbalului ieşean şi încă singurul deţinător de Licenţă PRO UEFA din judeţ, Vasile Simionaş a fost numit preşedintele Consiliului Director. Din componenţa acestui organ de conducere mai fac parte Cezar Honceriu, Ilie Gheorghică, Vlad Ciobanu şi Cristian Amironesei.
Noul Consiliu Director şi-a intrat imediat în pâine, stabilindu-se deja întâlniri săptămânale pentru perioada imediat următoare. S-a discutat despre strategia pe termen scurt şi mediu, soluţiile pentru banca tehnică şi conducerea executivă. S-a mai hotărât că în cel mai scurt timp să fie efectuat un audit financiar şi de personal la club.
Imediat după alegerea sa, preşedintele Vasile Simionaş a spus că, "în peisajul fotbalului românesc, Poli are un farmec deosebit şi un loc aparte, dar nu neapărat pentru divizia a doua, deşi a jucat destul timp şi la matineu. Vreau ca împreună, noi cei din structurile de conducere şi toţi ceilalţi care sunt mânaţi de gânduri bune, să readucem echipa între cele mai bune din ţară, iar suporterii să aştepte cu nerăbdare, dar şi cu încredere, partidele viitoare din Copou".
Prima iniţiativă a noii conduceri a fost schiţarea unei liste cu antrenorii ce urmează a fi contactaţi pentru a prelua echipa şi pentru a începe pregătirile, deoarece n-a mai rămas mult timp până la începerea viitoarei ediţii de campionat. Deocamdată, în pole-position sunt Viorel Moldovan şi Costel Enache, dar nu vor fi abandonate nici alte piste.
Consiliul Director condus de Vasile Simionaş are de făcut faţă mai multor provocări presante: numirea unui manager executiv, a antrenorului şi staff-ului tehnic, completarea lotului de jucători (acum, sub contract mai sunt doar şase fotbalişti!!), precum şi situaţia echipei a doua. Mult de muncă, puţin timp. Spor, baftă şi inspiraţie! Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau