Desfășurarea partidei Simona Halep - Beatriz Haddad Maia din turul doi de la Australian Open
6:0 Maia servește pentru a prelungi meciul. Simona pune prea multă forță pe o lovitură, iar mingea se duce puțin în aut (30-0). Halep returnează în picioarele adversarei, iar Maia nu poate ajusta din timp mișcarea. Forehand în cross bifat de Simona, iar Haddad Maia pierde punctul (30-30). Apare prima minge de meci: retur pe mediană cu multă putere. După o oră și șase minute, Simona închide meciul: 6-2, 6-0. Este în turul trei de la Australian Open.
5:0 Simona ridică mâna după un punct spectaculos: s-a apărat fantastic, iar apoi a găsit un passind din alergare cu dreapta în cross scurt. Publicul este încântat de acest raliu și de lovitura finală. Haddad Maia pare resemnată cu gândul înfrângerii, iar Halep nu slăbește ritmul deloc.
4:0 Simona trimite cu mult topspin, iar Haddad Maia greșește, fiind vizibil incomodată. Din păcate, în loc de două mingi de break avem 30-30. Halep a ratat un rever în lungul liniei. Simona revine, trimite lung, aproape de baseline, egalitate. Maia simte presiunea, forțează cu al doilea serviciu și apare dubla greșeală. Minge de dublu break pentru Simona. Forehand inside-in perfect (pe contre-pied), iar Halep conduce acum cu 4-0.
3:0 As la mediană al Simonei (30-0). Vine și o dublă greșeală. Se face 40-15: serviciu aspru la teu. Încă o dublă greșeală (40-30). Halep a făcut toate punctele din acest game: și pentru ea și pentru adversară. Simona se distanțează la 3-0 în al doilea set.
2:0 Încă un contre-pied inspirat al Simonei: Haddad Maia nu se poate întoarce din drum. Al doilea contre-pied după ce a urcat la fileu: Halep pune deja presiune de la retur. Retur în picioare al Simonei, sunt două mingi de break (15-40). Din păcate, Halep agață mingea cu rama (30-40). Simona joacă perfect tactic, o surprinde pe adversară și face breakul. Ea conduce acum cu 2-0.
1:0 Setul al doilea începe cu Simona la serviciu. Pe o minge scurtă, Maia atacă dar o face în afara terenului. Din tribune se aude: "Hai, Simona!". Jucătoarea noastră trimită cu adâncime, mult pe mediană, brazilianca nu își poate pune în evidență unghiurile de stângace. Apare și primul as al partidei și surprinzător este al Simonei. Game lejer pentru Halep, ea conduce acum cu 1-0.
Haddad Maia revine pe Rod Laver Arena după ce a luat o pauză de vestiar.
Simona a avut 8 lovituri câștigătoare și 6 erori neforțate în primul set. 77% puncte câștigate cu primul serviciu și 75% pe al doilea. De asemenea, 75% procentajul punctelor câștigate de la fileu (3/4).
6:2 Haddad Maia servește cu mingi noi. Reverul braziliencei produce o eroare, iar egalitatea este restabilită (15-15). Încă un contre-pied inspirat, o lovitură care funcționează până acum pentru Halep. Maia se folosește foarte bine de serviciu și câștigă punctul. Deplasată până pe culoarul de dublu, Haddad nu mai poate returna: prima minge de set a Simonei. După 36 de minute, Halep câștigă setul cu 6-2.
5:2 Cel mai frumos raliu al partidei îi revine Simonei: dreaptă minunată pe contre-pied, iar apoi strigă și strânge pumnul. Halep servește perfect la exterior: 40-15. Pe o minge scurtă a Simonei, Haddad Maia găsește un forehand câștigător. Cu ceva presiune în rachetă, Halep face pasul la fileu, iar voleul său este unul care îi aduce punctul. Simona a câștigat un game foarte important, acum este la un singur pas de câștigarea primului set.
4:2 Beatriz încearcă să schimbe ceva în plan tactic, lovește și mai puternic, dar trimite în aut. Cu toate că se apără bine, Simona pierde punctul: brazilianca face tot mai des pasul spre fileu. Maia are în forehand cea mai importantă armă. Serviciul este aspru, iar returul cu rama al Simonei se duce mult în aut. Maia strigă puternic, se încurajează, ea a redus din ecart.
4:1 Dreapta Simonei funcționează foarte bine până acum, iar smashul închide punctul. Haddad Maia este alergată dintr-o parte în alta. Fiind o jucătoare masivă, brazilianca nu are o deplasare pe lateral fantastică. Game alb câștigat de Halep, ea conduce acum cu 4-1. Nivelul de joc arătat este unul bun, Simona joacă perfect din punct de vedere tactic.
3:1 Simona nu îi deschide prea mult unghiurile adversarei pe forehand, are o lovitură periculoasă brazilianca (este stângace). Un serviciu pe corp o readuce pe Maia în game. Simona joacă mult pe backhandul adversarei și face rost de două mingi de break. Halep agață mingea cu rama, iar punctul este al braziliencei. Aut mic, dreapta în cross nu a găsit terenul, ocazie importantă ratată de Simona - egalitate.
Dintr-o poziție avantajoasă Simona ratează dreapta inside-out. Gameul se prelungește, Halep se deplasează bine de pe baseline. Halep presează pas cu pas pe reverul adversarei, iar punctul îi revine: a treia minge de break. De pe culoarul de dublu Simona nu găsește returul câștigător - încă o egalitate. Haddad Maia își câștigă serviciul și strânge pumnul, a trecut cu bine peste un game dificil.
3:0 Haddad Maia trimite puternic, însă banda fileului a fost de partea Simonei. Halep ratează un forehand de pe mediană, mingea rămâne în plasă. Este primul moment în care Simona arată ceva nervozitate. Jucătoarea noastră găsește servicii cu mult kick, iar acest lucru o deranjează pe Haddad. Între timp se face 3-0, este genul de start de meci care-ți dă multă încredere.
2:0 Întrată în teren, Simona închide punctul cu un backhand în cross lovit devreme. Haddad Maia servește puternic cu multă ușurință (are 1.85 metri, iar acest lucru o ajută din plin). Maia încearcă să închidă repede punctele, dar ratează cu forehandul. SImona găsește perfect un passing, este prima minge de break a partidei. Cel mai intens raliu de până acum îi revine braziliencei. Egalitate.
Simona insistă cu mingi lungi și schimbă frecvent direcția de lovire. Apare a doua minge de break. Presată pe rever, Maia cedează, iar Halep face primul break al partidei.
1:0 A început partida cu Simona la serviciu. Venită la fileu, Halep închide punctul cu un voleu precis de forehand. La 30-30, Simona găsește un forehand în cross scurt, unghi ascuțit, iar brazilianca nu mai poate ajunge. După un game echilibrat, Halep își câștigă serviciul.
Cele două jucătoare au intrat pe Rod Laver Arena, va urma încălzirea, iar apoi va începe meciul mult așteptat.
Joi
au părăsit surprinzător competiția trei favorite importante de pe partea de tablou a Simonei Halep: Garbine Muguruza (3), Anett Kontaveit (6) și Elena Rybakina (12).
Daniil Medvedev (principalul favorit) l-a învins pe Nick Kyrgios, iar pe Rod Laver Arena va urma meciul dintre Simona Halep și Beatriz Haddad Maia.
Cine este Beatriz Haddad Maia
Beatriz are 25 de ani, fiind născută pe 30 mai 1996. Are 1.85 metri și este o jucătoare de mâna stângă. A câștigat în total din tenis $1.136.678, iar cel mai bun loc ocupat în carieră a fost 58 (pe 25 septembrie 2017).
Este antrenată de Rafael Paciaroni și a ajuns într-o singură finală în carieră: Seul, în 2017. Este de asemenea și o jucătoare de dublu, ea câștigând două turnee: Bogota (2017, alături de Podoroska) și Bogota (2015, alături de Goncalves).
Halep și Haddad Maia s-au întâlnit în turul al doilea de la Wimbledon în 2017, sportiva noastră impunându-se în două seturi,
scor 7-5, 6-3.
De știut:
- Cea mai importantă performanță a Simonei (15 WTA) la Melbourne este calificarea în finală, la ediția din 2018, când a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki, scor 7-6(2), 3-6, 6-4.
Adauga comentariul tau