VIDEO SuperLiga: Sepsi, victorie categorică în duelul cu Dinamo
Dimensiune font:
Sepsi Sfântu Gheorghe a obținut a doua victorie la rând în SuperLiga României, după ce a învins-o pe Dinamo cu scorul de 3-0, în cadrul etapei a treia.
*Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile*
Liviu Ciobotariu, invincibil pe banca lui Sepsi Sfântu Gheorghe
Sepsi Sfântu Gheorghe confirmă forma foarte bună în care se află și a reușit să câștige și disputa cu Dinamo de pe stadionul Arcul de Triumf.
Formația pregătită de Liviu Ciobotariu s-a impus în fața „câinilor”, la capătul unui meci destul de echilibrat.
Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Dennis Politic, cel care nu a reușit să îl învingă pe Roland Niczuly. Cu câteva minute înaintea pauzei (min 41), Pavol Safranko a deschis scorul pentru oaspeți, în urma unui contraatac rapid.
În a doua parte a jocului, Dinamo a controlat autoritar și chiar a fost foarte aproape de a restabili egalitatea în minutul 72, când Gorka Larrucea a trimis în transversală.
Contrar cursului jocului, covăsnenii au fost cei care au mai lovit o dată în minutul 83 al partidei, când Isnik Alimi a reluat în plasă, după ce inițial Ștefănescu nimerise bara.
Tabela a fost închisă de Aganovic, care a punctat în al 6-lea minut de prelungire.
Cu acest succes, Sepsi acumulează 7 puncte și urcă pe podium, fiind fără gol primit în acest sezon. De partea cealaltă, Dinamo are un start de sezon de coșmar - 3 înfrângeri și ultimul loc în clasament.
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Dinamo București și Sepsi Sfântu Gheorghe
Rezultatele etapei 3 din SuperLiga
Vineri, 28 iulie
FC U Craiova 1948 - Universitatea Cluj 3-4
Rapid București - FC Botoșani 2-2
Sâmbătă, 29 iulie
Duminică, 30 iulie
Farul Constanța - Poli Iași 1-3
CFR Cluj - Universitatea Craiova 1-1
Luni, 31 iulie
Petrolul Ploiești - FC Voluntari 0-2
Dinamo București - Sepsi Sfântu Gheorghe 0-3
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau