Zile febrile pentru Daniel Pancu
Dimensiune font:
Fostul internaţional şi de-acum noul antrenor al Politehnicii, Daniel Pancu, n-a avut niciun moment de respiro în ultima săptămână. Contactat de Cip Paraschiv imediat după anunţul făcut de Mircea Rednic cum că nu-şi prelungeşte contractul, "Diamantul din Nicolina" a ajuns la Iaşi vineri dimineaţă.
Weekend-ul a fost unul plin. Daniel a discutat cu fostul coechipier, actual preşedinte, toate amănuntele tehnice şi organizatorice privind activitatea echipei. Şi-a expus concepţia, proiectul şi a pus o singură condiţie. Jucătorii să fie cu salariile la zi, măcar în primele luni. Despre leafa lui, n-a adus vorba, când e vorba de Iaşi şi de o nouă provocare, banii sunt pe ultimul plan. Important este un start bun, bine gândit.
După clarificarea acestor detalii (de altfel, extrem de importante), a plecat spre Bucureşti pentru a-şi încheia socotelile cu Rapidul. Asta se întâmpla duminică la prânz, deoarece planul iniţial era ca, în cursul zilei de luni, să termine procesul de predare-primire cu vişiniii, marţi să revină la Iaşi, iar miercuri să conducă primul antrenament pe stadionul din Copou. Numai că fluxul actelor, semnarea tuturor hârtiilor, toată predarea-primirea i-a luat mai mult timp decât estimase iniţial. Marţi, la ora 18.00 încă mai era de lucru la biroul din Giuleşti.
Aşa că planul iniţial a trebuit ajustat din mers. Daniel ajunge astăzi în Iaşi, unde-l aşteaptă un program infernal, că-s foarte multe de făcut, reunirea lotului s-a amânat pentru ziua de vineri. Negocierea salariului său ca antrenor, altădată. Când o fi răgaz şi pentru astfel de "amănunt".
Ar mai fi de precizat şi faptul că rapidiştii nu i-au pus defel beţe în roate, ci dimpotrivă, au fost foarte cooperanţi şi înţelegători. Numai că, perfecţionist cum este, Daniel vrea să lase acolo lucrurile în perfectă ordine. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau