Bărbat ataca de urs, în Harghita
Dimensiune font:
Un bărbat a ajuns la spital, duminică, cu multiple leziuni, după ce a fost atacat de un urs într-o zonă împădurită din afara comunei Vârşag.
Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat luni, pentru AGERPRES, că bărbatul a fost transportat în stare stabilă la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.
"Un bărbat de 38 ani a fost atacat de urs şi a fost transportat de către colegii noştri la spital cu multiple răni muşcate şi escoriate la nivelul capului, membrelor superioare, spate şi abdomen şi suspect de fractură antebraţ stâng. A fost transportat în stare stabilă, la spitalul din Odorheiu Secuiesc", a spus dr. Peter Szilard.
La rândul său, primarul comunei Vârşag, Tamas Erno, a precizat pentru AGERPRES că atacul a avut loc "în pădure, în munţi, în afara localităţii', unde bărbatul în cauză se afla într-o drumeţie, împreună cu mai multe persoane.
"Oamenii s-au dus la o plimbare, pentru că e aproape primăvară, erau mai mulţi, iar cel pe care l-a atacat a rămas singur, ceilalţi au plecat înainte. A avut noroc că a putut să-i sune pe ei, nu erau departe, la câteva sute de metri. Ei s-au întors şi au chemat salvarea Nu s-a întâmplat în localitate, de la centru cam opt kilometri şi de la capătul comunei cam trei kilometri. E o păşune împădurită şi nu ştiu cum s-a întâmplat, dar s-a întâmplat rău. Bine că a scăpat cu viaţă", a declarat primarul comunei Vârşag.
Acesta a mai arătat că astfel de atacuri nu sunt frecvente în zonă, dar urşii se apropie şi, uneori, chiar intră în comună, în timpul nopţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau