Când trecem la ora de iarnă
Dimensiune font:
România trece la ora oficială de iarnă în noaptea dintre 29 și 30 octombrie 2022. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00, așa că vom dormi mai mult cu o oră. Acest mecanism de schimbare a orei este folosit de România din 1932. Ora de iarnă este ora legală oficială standard, de multe ori doar ora oficială, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea ţărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică. Calendaristic, acoperă perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an şi aprilie a anului următor. Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră.
Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus, astfel că urmau să aibă loc niște negocieri. În orice caz, ar fi trebuit ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, numai că pandemia de covid, iar acum evenimentele din Ucraina au împiedicat realizarea acestui calendar. „România și alte state trebuiau să decidă dacă vor adopta această măsură. România a decis ca, deocamdată, să nu adopte această măsură și acest proces este blocat în momentul ăsta la nivel european”, declara, în toamna anului trecut, europarlamentarul Victor Negrescu. În mod normal, țările Uniunii Europene ar fi trebuit să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau