Cine sunt dervișii rotitori și se semnifică dansul lor
Dimensiune font:
Cunoscutul dans al dervișilor rotitori este un moment de înălţare spirituală, cu puternice rădăcini religioase şi culturale. Ei sunt parte a Ordinului Mevlevi, sectă sufistă apărută în secolul al XIII-lea în Konya (Turcia), unul dintre cele mai importante centre istorice, fiind fosta capitală a imperiului selgiucid. Legenda spune că în Konya s-ar fi constuit primul oraş de pe Pământ după ce Noe a debarcat cu arca. În Konya şi-a trăit ultimii 50 de ani de viaţă poetul persan Mevlana (Rumi), cel care a întemeiat Ordinul Mevlevi. Membrii sectei lui Rumi erau călugări care trăiau retraşi și comunicau cu divinitatea printr-un dans mistic care presupunea rotirea ameţitoare în jurul propriei axe. În timpul acestui dans ei purtau robe albe largi, iar pe cap aveau fesuri înalte. Realizat din bumbac şi lână, costumul dervișilor rotitori are şi câteva simboluri. Astfel, fesul înalt de culoarea mierii este sugestiv pentru piatra de mormânt, roba albă care se deschide în timpul dansului simbolizează giulgiul, în timp ce mantia neagră la care se renunţă în timpul dansului este mormântul.
În 1925, Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii Turcia, a interzis acest dans, pe care îl considera păgân. Dar acest ritual nu a dispărut total. În 1950, legislaţia mai relaxată a permis ca dansul specific al dervişilor rotitori să poată să apară în public, cu acordul autorităţilor, ceea ce a sprjinit popularizarea lui.
Rotirea dervişilor este un gest mistic care simbolizează înfăptuirea lumii, dragostea faţă de Creator şi parcursul omului către maturizare. Mişcările sunt acompaniate de muzica de taṣawwuf. Este o muzică pe ritmul inimii, care le induce dervişilor o stare profundă, ce le permite să se detaşeze de lumea terestră şi să intre în transă.
Dervişii au o educaţie specială, care le permite să acceadă la perfecţiunea spirituală, la glorificarea Divinităţii. Rotirea în cerc are la bază ideea de ciclicitate: lumea începe şi se termină în acelaşi loc. Ceremonia Mevlevi Sema este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau