Cristina Spătar, măcinată de o boală cruntă
Dimensiune font:
Cristina Spătar e dezvăluit boala cu care se confruntă și pentru care nu există niciun leac. Vedeta a trecut și printr-o depresie severă.
Cristina Spătar este una dintre cele mai frumoase artiste din România. Chiar dacă de-a lungul timpului a trecut prin multe suferințe, aceasta a reușit să se ridice și să meargă mai departe și este foarte fericită cu viața pe care o are.
Cu toate astea, puțini sunt cei care știu problemele cu care se confruntă vedeta. Cristina Spătar a mărturisit că a apelat la ajutorul medicilor pentru a putea deveni mamă, însă, din motive de sănătate, vedeta a fost nevoită să apeleze la fertilizarea in vitro.
Vedeta a povestit că, în urma unor răceli extrem de grave pe care nu le-a tratat la timp, trompele s-au lipit, așa că ar fi fost imposibil să facă copii, în condițiile în care nu s-a inventat deocamdată niciun tratament pentru această afecțiune.
”Cred că Dumnezeu, cum să spun eu, a avut pentru mine șansa asta și mă bucur mult, mult de tot că am reușit să îmi îndeplinesc visul. După moartea mamei mele, cel mai mare vis al meu a fost să devin mamă și când cei din Germania mi-au spus că nu pot deveni mamă decât cu ajutorul fertilizării, a fost un șoc”, a povestit Cristina Spătar în exclusivitate, la Antena Stars.
În ciuda tuturor problemelor, Cristina Spătar a reușit să-și îndeplinească visul de a deveni mămică, deși după fiecare fertilizare in vitro s-a confruntat cu depresii severe, peste care a reușit să treacă cu ajutorul specialiștilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau