Cum a slăbit Francisca, de la emisiunea „Vorbește lumea", 20 de kilograme
Dimensiune font:
Cântăreața Francisca, colaboratoarea emisiunii ”Vorbește lumea”, de la Pro TV, nu a avut mereu formele perfecte. Cu toate astea, ea a recunoscut că nu vreo dietă-minune a făcut-o să arate ca în prezent, ci schimbarea radicală a stilului de viață.
Într-un interviu acordat ziarului Click, Francisca a povestit despre experiențele neplăcute pe care le-a avut în perioada în care ținea diete nesupravegheate de vreun specialist.
”Am slăbit 20 de kilograme cu ajutorul celui mai bun specialist, Carmen Barcan. Mi-a implementat un stil de viață sănătos, tot la ea am făcut proceduri corporale, mi-a oferit sfaturi nutriționale și m-a învățat că trebuie să îmi iubesc și să îmi ascult corpul, dar și faptul că se poate slăbi frumos, fără operații și fără a-ți pierde formele naturale. Nu cred în diete, pentru că le-am ținut pe toate, funcționau, eu slăbeam, însă după ce reveneam la vechile obiceiuri, magia dispărea. Mi-a fost greu să accept că nu se poate altfel decât cu mese regulate, și anume trei mese pe zi, mi-a fost greu să accept faptul că nu există nicio pastilă-minune care te slăbește în câteva zile și nu am înțeles la început pe deplin conceptul “stil de viață”.
„Eu merg pe normalitate, mănânc absolut orice, dar cu limite! Aleg calitatea și nu cantitatea, mănânc ciocolată, fructe, legume, carne, pâine, dar niciodată toate la o masă și în funcție de valorile nutriționale le structurez astfel încât pâinea, ciocolata și cele mai multe calorii să le consum în prima parte a zilei. Seara am grijă să mănânc puțin. Când am atins pragul de 55 de kilograme am avut voie să fac sport și am început prin a face antrenamente de tip cardio de scurtă durată, acasă. Trebuie să menționez faptul că, în această perioadă, Carmen Barcan mi-a fost aproape, m-a consiliat non stop chiar și când plângeam cu sticla de apă lângă mine”, a declarat artista.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau