Grozăvie! Nervoasă pe soțul care nu-i satisfăcea nevoile, a pus mâna pe cuțit și l-a înjunghiat, iar mai apoi s-a băgat în pat, dezbrăcată, lângă fiul ei.
Dimensiune font:
O femeie nervoasă pe soțul care nu-i satisfăcea nevoile a pus mâna pe cuțit și l-a înjunghiat. Când a realizat gravitatea faptei, a sunat la 112 să ceară ajutor. Soțul ei era într-o baltă de sânge. Pe fir au intrat și oamenii legii, care au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie. Bărbatul a fost stabilizat de medici, dar a avut nevoie de un timp îndelungat de îngrijiri medicale. Surpriza a fost în momentul în care soțul femeii s-a întors de la spital și a găsit-o în pat cu băiatul ei
Viața bate filmul. Florentina Lăcrămioara și Gheorghe Alexa au fost căsătoriți timp de 32 de ani și împreună au 4 copii, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Dar totul s-a încheiat în cel mai cumplit mod. Florentina a vrut să-l omoare cu sânge rece pe cel cu care și-a împărțit viața atâția ani, înjunghiindu-l cu un cuțit în coapsa dreaptă, atingându-i artera femurală, fapt ce a provocat o hemoragie puternică. În acel moment, femeia s-a speriat și a sunat la 112 să ceară ajutor.
Ulterior, din frică, a spus totul în fața oamenilor legii, care au rămas îngroziți. Din fericire, bărbatul a fost salvat de medicii de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, făcându-i o intervenție chirurgicală în regim de urgență, care a împiedicat uciderea sa, dar a avut nevoie de câteva zile bune de îngrijiri medicale.
Nervoasă pe soțul care nu-i satisfăcea nevoile, a pus mâna pe cuțit și l-a înjunghiat, iar mai apoi s-a băgat în pat, dezbrăcată, lângă fiul ei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau