ÎNFIORĂTOR! O bătrână bolnavă de COVID s-a prăbușit pe stradă, în București. Cum se apărăr cadrele medicale
Dimensiune font:
O femeie din Capitală acuză că mama ei, bolnavă de Covid, ar fi fost transportată din greșeală la Spitalul Universitar, acolo unde ar fi fost lăsată în fața unității, printre oamenii sănătoși. Mai mult, fiica bătrânei acuză că mama sa a căzut și s-a lovit la cap. „Deoarece mama se simțea din ce în ce mai rău după 3 zile de tratament, urmând procedurile legale în vigoare și la îndrumarea medicului de familie (mama este cardiacă), am solicitat trimiterea unei ambulanțe Covid în vederea evaluării.
Ambulanța a venit în cca 1h dar, dintr-o regretabilă eroare ce nu ne aparține, a dus pacienta la Spitalul Universitar, ce nu este spital suport Covid. După multe certuri și parlamentaări avute telefonic (…), discuții în care am solicitat inclusiv transferul ei la o unitate spitalicească suport Covid (mi s-a răspuns impertinent și urlând la mine, de parcă aș fi adus-o eu: „ce facem doamnă, ne batem joc de banii contribuabililor?”). În jurul orei 18,30 am discutat telefonic cu o persoană din spital ce mi-a spus că îi fac externarea și trebuie să ne deplasăm să o luăm. Mi-au zis să vin să o iau cu mașină personală”, a scris Cristina Tudor pe Facebook
Femeia a întrebat nedumerită dacă este ok, știind că transportul unui pacient Covid pozitiv nu se face decât cu ambulanță. „Am găsit-o la prăbușită pe calea de acces ambulanțe situată în față UPU Spital Universitar, după gardul de protecție, la cca 20 m de acesta (probabil a amețit și s-a împiedicat; are 74 ani și era dezhidratata. Acolo am găsit-o eu, printre ambulanțe și oameni sănătoși, ce nu aveau nici cea mai vagă idee că circulă pe lângă un bolnav pozitiv Sars Cov 2. În urmă prăbușirii s-a lovit la cap și au reinternat-o pentru investigații suplimentare (CT, ecografie) după ce am făcut scandal și am amenințat că le chem la poartă toate posturile TV”, a scris Tudor Cristina în postarea de pe Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau