La Iaşi, programul SGR se duce-n cap!

 A fost anunţat încă din 2022, dar pus în practică abia la începutul anului trecut. Sistemul Garantie-Returnare (SGR). Acum îl ştie toată lumea. Plăteşti cu 50 bani mai mult pentru orice marfă vândută la pet, sticlă sau borcan. Dar, prin SGR , teoretic, îţi recuperezi costurile suplimentare. Bine, nu te duci la punctele de colectare cu două borcane, o sticlă şi trei peturi, aştepţi să se adune, cel mai indicat e să le depozitezi în saci mari, de 120 litri. Când sacii îs plini, mergi la centru, livrezi marfa, primeşti voucherul şi-ţi cumperi diverse.

 Ca fond, iniţiativa e excelentă. Într-adevăr, acum, prin pădurile din jurul Iaşului, pe străzile şi străduţele de cartier, nu mai vezi peturi, sticle, doze aruncate neglijent. În fiecare dimineaţă, între orele 5.00 şi 6.00, echipajele de „exploratori” iau la puricat tomberoanele de gunoi. Le desfac rapid, inspectează zona, culeg orice ţine de SGR, le bagă în saci, apoi la supermarket cu ele. Sunt familii întregi care trăiesc din asta, îşi asigură hrana zilnică, îmbrăcămintea, rechizitele şi jucăriile pentru copii etc.

Începutul proiectului a fost entuziasmant, ceva rezultate s-au văzut imediat, dar acum totul e înfundat. Cel puţin la Iaşi, programul SGR se duce-n cap.

Cauza e simplă, dar dificil de remediat. N-a fost deloc bine gândită logistica. La fel, automatele de reciclare. Aşa că asfixierile sunt la ordinea zilei. În primul rând, prea puţine mijloace de transport care să golească spaţiile de depozitare pentru aceste deşeuri. Pur şi simplu, nu mai e loc, nu mai încap. N-au nici personal suficient, care să vegheze asupra fluxului de reciclabile.

Aşa că fiecare supermarket angrenat în proiect şi-a ales propria strategie de a face faţă unei situaţiei. La Super Copou, Profi şi Carrefour opresc de vineri şi până luni accesul la automatele SGR. Pun un afiş cum că-s defecte şi aşteaptă echipa de intervenţie. Ritual care se petrece de zece luni, fără excepţie, săptămână de săptămână. Mii de ieşeni (e cartier mare) au rămas cu buzele umflate. În plus, şi câteva sute de locuitori din Zona Metropolitană. Rediu, Bogonos, Breazu, Cârlig, Cuza Vodă. Au bătut drumul degeaba, cărând sacii după ei.

Decepţie totală. Aparatul nu mai funcţionează.

În Ciurchi, nu există automat, scanează codurile de bară cu telefonul, adună ei deşeurile în saci. Le lasă acolo, la intrarea în magazin, ca să vezi că nu mai e loc şi să te duci în altă parte. Dacă te îndârjeşti şi aştepţi, aştepţi degeaba. Stai şi o oră fără să se întâmple nimic. Apoi, tipele de la casele de marcat se răstesc: „N-avem un angajat special pentru aşa ceva. E mai important să deservim clienţii, decât să vă numărăm sticlele!”.

Zece metri mai încolo, la Carrefour, închid accesul la automat când nu te aştepţi. Intri, vezi că-i totul OK, te duci acasă, înhaţi sacul (sacii) şi te întorci plin de optimism. Decepţie totală. Aparatul nu mai funcţionează.

Unul dintre angajaţi a fost direct: „Nu mai avem unde depozita sacii! Dacă nu vine maşina, noi tot sunăm, dar degeaba!”. M-a invitat în spate, să-mi demonstreze că nu minte. Aşa era, n-aveai loc să pui o sacoşică, nu mai era cale de acces, sacii burduşiţi la greu, ultrastriviţi. Unde să mai pună alte peturi, pe rafturile cu mărfuri?

La Lidl Nicolina, aşijderea. Responsabilul cu depozitul găsise o soluţie, un spaţiu destul de mărişor, în aer liber, în spatele magazinului. Câteva luni, a depozitat acolo sacii. Până ce şi-a luat amendă de la Garda de Mediu. S-a lecuit. Nu mai e loc, pa!

A doua problemă majoră e că automatele în care bagi sticlele, borcanele, peturile se defectează de câteva ori pe zi. Şi n-are cine să le repare, să facă mentenanţa. Deci, închis.

Carrefour-ul de la Piaţa Chirilă e o excepţie. Doi dintre agenţii de pază au studiat problema, au găsit rezolvarea. Dar o fac pe riscul lor. Dacă-i prinde Protecţia Muncii, se lasă cu jale...

Pun scara, îşi bagă mâna între paletele în mişcare, extrag cu măiestrie, precizie şi rapiditate, recipientul blocat, treaba poate continua. Un risc enorm din partea lor, oricând le poate fi sfârtecată mâna. Şi nu intră la capitolul accident de muncă, nu e treaba lor să facă asta, nu scrie în contractul de muncă la obligaţii.

Ca să introduci conţinutul unui sac cu 20 de peturi, de exemplu, ai de aşteptat şi două ore. Pentru 10 lei. Dai cu mătura şi cu mopul într-o scară de bloc cu patru etaje, câştigi de trei ori mai mult.

De aceea, „segeriada” se duce-n cap. Ieşenii renunţă la a mai colecta peturile şi a le duce la supermarket, să-şi ia cei 50 de bani per bucată. Costel L.: „Mai bine mă duc să dau cu sapa, să car gunoaie, decât să pierd timpul şi să mă întorc cu sacul înapoi!”. Mitică D. locuieşte la ultimul etaj al unui bloc turn, e cam gras, nu încap doi saci în lift, poate căra doar câte unul. A făcut sportul ăsta de două ori, deşi până la automat n-are nici 50 metri de mers pe jos. Eşec de fiecare dată.

I se adunaseră în balcon vreo 20 de saci, nu mai putea intra. A tocmit un boschetar, i-a cerut 10 bani pe recipient, treaba a mers doar vreo săptămână. I s-a descongestionat balconul, dar cărăuşul a renunţat. „Să-mi dai tu, nu zece bani, ci triplu, şi tot nu-ţi mai car sacii!”. N-are altă variantă, îi duce la gunoi.

Anul trecut, dimineaţa, între 5.00 şi 6.00 era mare vânzoleală la tomberoane. Adevărate lupte de stradă. Acum, pustiu total, nimeni nu se mai agită, nimeni nu mai culege. Am lăsat la vedere doi saci de câte 120 litri, doar cu reciclabile. Duminica trecută, 16 martie a.c. La fix o săptămână, 23 martie, m-am dus din nou acolo, la tomberon. Tura asta, cu un săculeţ de resturi menajere. Cei doi saci erau tot acolo, nimeni nu s-a atins de ei, probabil n-au mai încăput nici în maşina Salubris-ului, care sigur trecuse pe-acolo.

 

***

În concluzie, Sistemul de Garanţie-Returnare, care, prin definiţie, ar trebui să funcţioneze foarte simplu, e teribil de complicat. Vine vara. Anul trecut, zonele împădurite din jurul Iaşului (şi-s destule) erau aproape curate. Lipsite de peturi, sticle, borcane şi conserve goale (acestea din urmă, culese de către traficanţii de fier vechi). Te mai împiedicai de nişte măşti chirurgicale şi pachete goale de ţigări. Uneori, de câteva prezervative.

Acum e chiar tragic. Cascada de peturi răbufneşte, Salubris-ul nu va mai face faţă, SGR-ul s-a dus în cap. După doar un an. Marcel FLUERARU