Accident cu trei maşini pe DN 1. Traficul a fost blocat
Dimensiune font:
Circulaţia rutieră este blocată, miercuri după-amiză, pe DN 1, între localităţile braşovene Codlea şi Făgăraş, în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia pe DN1 Codlea – Făgăraş este blocată pe ambele sensuri la kilometrul 194+350 de metri, în zona localităţii braşovene Vlădeni.
Conform sursei citate, traficul este blocat în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme.
Circulaţia pe DN 1 Braşov - Ploieşti şi DN 1A Braşov - Săcele - Cheia - Ploieşti s-a desfăşurat cu dificultate, miercuri, din cauza aglomeraţiei, şoferii fiind sfătuiţi să folosească rute alternative, cum ar fi Braşov - Piteşti - Bucureşti.
Aglomeraţia din trafic în ultima zi a mini-vacanţei de Anul Nou este, de altfel, motivul pentru care miercuri, la ora 12.00, a fost luată măsura devierii circulaţiei de pe DN 1, dinspre Braşov către Ploieşti, pe DN 1A Săcele - Cheia.
Peste 2.200 de poliţişti fac, miercuri, controale pe autostrăzi şi drumurile naţionale, în special pe traseele de la munte către oraşe, pentru a depista şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, a declarat marţi, pentru Mediafax, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.
Peste 10.000 de turişti şi-au petrecut vacanţa de Revelion în staţiunile de pe Valea Prahovei.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau