ANRE a aprobat majorarea unor tarife percepute de Transelectrica şi OPCOM
Dimensiune font:
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat majorarea unor tarife percepute de OPCOM pentru participanţii la piaţa angro de energie, cu 23,3%, şi de Transelectrica (TEL), pentru transportul energiei, cu 12,7%, şi pentru serviciul de sistem, cu 6,8%.
Astfel, tariful mediu pentru serviciul de transport al energiei electrice va ajunge la 21,16 lei/MWh, cel pentru serviciul de sistem la 10,91 lei/MWh, iar cel încasat de OPCOM la 0,37 lei/MWh.
Tarifele nu includ TVA şi vor intra în vigoare la 1 ianuarie, potrivit datelor Transelectrica remise vineri bursei.
"Anul 2013 reprezintă an de trecere de la perioada a doua de reglementare la perioada a treia de reglementare, al cărei început va fi decalat cu un an. Perioada a treia de reglementare va fi cuprinsă între anii 2014 şi 2018", se arată într-un comunicat al companiei.
ANRE a luat în calcul la stabilirea tarifelor, printre altelte, o creştere de 1,5% a cantităţii de energie transportată în 2013, faţă de anul în curs.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau