Arad: Accident rutier în urma căruia şapte persoane au fost rănite
Dimensiune font:
Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică dimineaţă, în jurul orei 8,00, pe DN7 Arad - Deva, în comuna Bârzava.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Arad, Ovidiu Liber, a declarat pentru AGERPRES că în coliziune au fost implicate un autoturism marca BMW în care se aflau cinci persoane şi un microbuz în care se aflau nouă persoane.
Potrivit poliţiştilor rutieri deplasaţi la faţa locului, vinovat de producerea accidentului se face şoferul autoturismului BMW care, din cauza oboselii, a adormit la volan, moment în care, scăpat de sub control, autoturismul a trecut pe banda opusă de mers, intrând în coliziune frontală cu microbuzul care circula regulamentar. În urma coliziunii, ambele autovehicule au ieşit de pe carosabil.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare de la ISU Arad, două echipaje SMURD, precum şi elicopterul SMURD de la Arad. Persoanele rănite au fost transportate pentru a primi îngrijiri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, iar unul dintre accidentaţi, aflat în stare mai gravă, a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara.
Circulaţia a fost întreruptă timp de câteva zeci de minute, din cauza echipajelor SMURD şi al celui de descarcerare deplasate la faţa locului.
'Poliţiştii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor care au condus la producerea accidentului şi a condiţiilor în care s-a produs acesta şi a stabilirii vinovăţiilor', a mai adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau