Arad: Cu ocazia Bobotezii, pe Valea Mureşului se merge cu Cioroleasa şi Vertepu
Dimensiune font:
De Bobotează, în localităţile arădene de pe Valea Mureşului se practică două obiceiuri, Cioroleasa şi Vertepu, ale căror origini se pierd în negura vremii.
Astfel, în localităţile de pe Valea Mureşului inferior, de la Zam şi până la Bârzava, copii şi tinerii obişnuiesc să meargă cu Cioroleasa, acest obicei fiind practicat de altfel şi de Anul Nou.
Potrivit tradiţiei, Cioroleasa este o femeie care vine la casele de gospodari pentru a îndepărta vrăjile, moroniţele - femei care, transformate în broaşte, pisici sau şerpi, intră în grajduri pentru a suge laptele vacilor - şi vâlvele, oameni care se preschimbă în animale sălbatice şi devin conducătorii acestora.
În afara acestui obicei, în zona comunei Săvârşin se practică şi cel numit Vertepu, acest obicei specific acestei comune fiind practicat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, de la Crăciun şi până la Bobotează.
Un grup de săteni, de obicei tineri, confecţionează din lemn macheta unei biserici, cu care merg din casă în casă, ocazie cu care se cântă colinde, se spun pilde din Biblie şi se fac urări de bine gazdelor.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau