Atac terorist la Ierusalim. 14 persoane, rănite
Dimensiune font:
Un atac terorist a avut loc în Israel, iar 14 persoane au fost rănite. O maşină a intrat în mulţime în centrul Ierusalimului. Poliţia a demarat o anchetă.
Poliţia din Israel a deschis o anchetă pentru atac terorist după ce 14 persoane au fost rănite, între care una grav, când o maşină a intrat în mulţime în plin centrul Ierusalimului, în noaptea de miercuri spre joi, au anunţat autorităţile israeliene citate de AFP şi Reuters. În oraşul Jenin din Cisiordania, un palestinian a fost ucis şi alţi şapte răniţi în ciocniri cu armata israeliană, conform Agerpres.
Mai mulţi răniţi, soldaţi
În incidentul petrecut la Ierusalim, 12 dintre răniţi sunt soldaţi care făceau un tur prin oraş înaintea ceremoniei de depunere a jurământului. Potrivit poliţiei, şoferul maşinii a fugit după incident pe o stradă apropiată de cartierele arăbeşti din Ierusalimul de est, unde se află de asemenea un teatru şi numeroase restaurante şi baruri deschise până târziu.
Incidentul survine la puţin peste o săptămână după anunţarea de către preşedintele american Donald Trump a unui proiect pentru Orientul Mijlociu ce prevede în special ca Ierusalimul să devină capitala 'indivizibilă' a Israelului. Ulterior, rachete şi obuze de mortier au fost trase şi baloane explozive au fost lansate aproape zilnic din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian, ducând la riposte ale armatei israeliene. Palestinienii resping categoric planul american, pe care îl consideră mult favorabil Israelului. Joi dimineaţa, agenţia de presă oficială Waffa a anunţat că un palestinian a fost ucis şi alţi şapte răniţi în ciocniri cu armata israeliană la Jenin, în nordul Cisiordaniei ocupate, după ce potrivit unor martori armata israeliană a intrat în oraş pentru a distruge o locuinţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau