Băsescu, huiduit la ieşirea de la Parchetul Curţii Supreme
Dimensiune font:
Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a prezentat ieri în faţa procurorilor pentru a i se aduce la cunoştinţă că este urmărit penal pentru şantaj, avocaţii acestuia solicitând un termen pentru consultarea dosarului. Potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Traian Băsescu s-a prezentat la sediul procuraturii generale pentru a-i fi adusă la cunoştinţă învinuirea, ca urmare a plângerii înaintate de senatorul PSD Gabriela Firea. Fostul preşedinte a stat la parchet aproximativ 20 de minute, iar la plecare nu a dorit să spună ce a discutat cu procurorii şi dacă a fost pus sub urmărire penală. Atât la intrare, cât şi la ieşirea din sediul Parchetului Curţii Supreme, Băsescu a fost huiduit de mai mulţi oameni, care au scandat „Băsescu, la puşcărie”, „PMP şi ticălos, ai întors ţara pe dos”.
Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau