Belgradul nu exclude posibilitatea aderării Kosovo la ONU
Dimensiune font:
Serbia, care refuză să recunoască independenţa fostei sale provincii Kosovo, proclamată în 2008, a sugerat pentru prima dată că ar fi dispusă să discute despre aderarea acestui teritoriu la ONU, cu scopul de a-şi accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană (UE).
"Putem să ne punem de acord în orice privinţă", a declarat în faţa jurnaliştilor premierul sârb, Iviţa Dacici, răspunzând unei întrebări privind existenţa unor eventuale discuţii pentru ca Priştina să primească un loc la ONU.
"Cerem un acord global (...), căci este o situaţie pe bază de reciprocitate", a adăugat el.
Belgradul şi Priştina s-au angajat, în martie 2011, într-un dialog pentru ameliorarea relaţiilor bilaterale, condiţie esenţială impusă de Bruxelles pentru începerea negocierilor de aderare la UE.
Parlamentul sârb a adoptat la sfârşitul săptămânii trecute două rezoluţii cu privire la "autonomia" comunităţii sârbe din Kosovo, ce vor constitui baza acestor negocieri, subliniind totodată refuzul Belgradului de a recunoaşte independenţa Kosovo.
Ameliorarea relaţiilor cu Priştina reprezintă condiţia principală impusă de UE Serbiei, ţară candidată la aderare din luna martie, în vederea obţinerii unui termen pentru deschiderea negocierilor de aderare.
Albanezii kosovari au proclamat, în 2008, independenţa acestui teritoriu, recunoscut ulterior de aproximativ 100 de ţări, printre care Statele Unite şi majoritatea ţărilor membre ale UE.
Cu toate acestea, Belgradul refuză cu vehemenţă să recunoască autoritatea Priştinei, mai ales în nordul Kosovo, în majoritate locuit de sârbi.
Susţinută de Moscova şi Beijing, Serbia a împiedicat aderarea Priştinei la ONU, mulţumită unui drept de veto din partea Rusiei şi Chinei în cadrul Consiliului de Securitate.
Autorităţile kosovare au subliniat în numeroase rânduri că principalul lor obiectiv este să obţină un loc în cadrul ONU.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau