BNR şi-a cumpărat pian de 700.000 de lei. Fără licitaţie
Dimensiune font:
Banca Naţională a României (BNR) a cumpărat un pian de 700.000 de lei pentru activităţile culturale în care este implicată. Achiziţia s-a făcut direct de la o firmă din România, fără licitaţie.
BNR a cumpărat un pian de concert Steinway model D 274, „modelul preferat marilor interpreţi ", cu 565.000 de lei fără TVA (700.600 de lei cu TVA) de la firma SENIA COMPANY 999. Achiziţia s-a făcut prin negociere fără anunţ de participare, adică fără licitaţie.
Pentru ce şi-a luat Banca Naţională pian
Potrivit informaţiilor furnizate de BNR la solicitarea ECONOMICA.NET, pianul a fost cumpărat pentru evenimentele culturale ale BNR. Anual, banca centrală organizează concerte în cadrul "Zilelor culturale ale BNR" şi anul acesta banca va face parte şi din festivalul George Enescu.
„Banca Naţională a României, ca şi celelalte bănci centrale din statele membre ale Uniunii Europene, promovează cultura şi civilizaţia ţării prin diverse forme de activitate", spun reprezentanţii BNR.
De ce un pian atât de scump
Modelul Steinway D 274 este „modelul preferat de marii interpreţi atunci când susţin concerte pe scenele lumii", spun oficialii BNR. „Acesta a fost şi argumentul avut în vedere de comisia de achiziţie atunci când a optat pentru această variantă".
Pianurile fabricate de Steinway & Sons, companie fondată în 1853, sunt printre cele mai apreciate din lume. Modelul D actual are 274 de centimetri lungime, 156 de centimetri lăţime şi cântăreşte 480 de kilograme şi încă se bazează, în mare măsură, pe varianta originală construită pentru prima oară la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi este vârful de gamă al firmei.
Achiziţia pianului aduce venituri la bugetul de stat
„Din punct de vedere financiar, precizăm că Banca Naţională a României nu foloseşte pentru achiziţii bani de la bugetul de stat. Mai mult, în urma tranzacţiei menţionate, statul român încasează TVA în valoare de 135.600 lei", susţin oficialii BNR.
BNR este o instituţie de stat, dar a cărei finanţare nu este asigurată din venituri de la bugetul de stat, ci din venituri proprii. Profiturile făcute de bancă sunt vărsate în proporţie de 80% către bugetul de stat, iar restul banilor intră în rezervele statutare sau sunt distribuiţi parţial angajaţilor sau cheltuiţi pentru achiziţia de bunuri şi servicii – BNR investeşte considerabil în parcul auto. De altfel, oficialii BNR au motivat în mai multe rânduri că banca este obligată să cheltuie banii pe care îi are la dispoziţie.
"BNR este o instituţie unică. BNR nu poate, prin lege, să ajute statul cu bani. Aceşti bani nu sunt de la bugetul de stat, ci sunt ai băncii centrale. Noi nu putem nici să construim poduri sau şcoli, nici să dăm bani pentru pensii. Dacă aceşti bani nu sunt cheltuiţi, ei trebuie să fie distruşi. Banii BNR nu au voie să iasă din interiorul BNR", declara Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, în urmă cu doi ani.
De ce fără licitaţie
"Atribuirea contractului de achiziţie publică prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare s-a făcut în baza prevederilor art. 122 lit. b din OUG nr. 34/2006, în contextul în care producătorul Steinway este reprezentat în România de o singură societate comercială", spun cei de la BNR.
De altfel, reprezentanţii companiei Senia spun că sunt singurii din ţară care importă pianuri Steinway. Potrivit acestora, negocierile au durat un an de zile şi pianul nu a fost încă livrat, procedurile de aducere în ţară fiind complicate.
Răspunsul BNR
Întrebările dumneavoastră privind achiziţionarea de către Banca Naţională a României a unui pian de concert relevă trei aspecte: unul cultural, unul financiar şi unul tehnic.
Banca Naţională a României, ca şi celelalte bănci centrale din statele membre ale Uniunii Europene, promovează cultura şi civilizaţia ţării prin diverse forme de activitate. În acest sens, în fiecare an sunt organizate concerte sub egida "Zilele culturale ale BNR", la care au participat până în prezent interpreţi de marcă precum Valentin Ghiorghiu, Andrei Vieru, Johnny Răducanu, Harry Tavitian, Mircea Tiberian, Alexandru Petrovici, precum şi tinere talente ca Matei Bucur Mihăescu.
În acelaşi timp, trebuie menţionat faptul că, începând din acest an, Banca Naţională a României va fi parte a Festivalului Naţional George Enescu.
Din punct de vedere financiar, precizăm că Banca Naţională a României nu foloseşte pentru achiziţii bani de la bugetul de stat. Mai mult, în urma tranzacţiei menţionate, statul român încasează TVA în valoare de 135.600 lei.
În ceea ce priveşte pianul de concert cumpărat de Banca Naţională a României, menţionăm că este vorba despre modelul Steinway D 274, modelul preferat de marii interpreţi atunci când susţin concerte pe scenele lumii. De fapt, acesta a fost şi argumentul avut în vedere de comisia de achiziţie atunci când a optat pentru această variantă.
Atribuirea contractului de achiziţie publică prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare s-a făcut în baza prevederilor art. 122 lit. b din OUG nr. 34/2006, în contextul în care producătorul Steinway este reprezentat în România de o singură societate comercială.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau