Breaking: Comisia Europeană cere BLOCAREA a 7.5 miliarde de euro destinate Ungariei

Dimensiune font:

| 18-09-2022 13:48

Comisia Europeană a recomandat duminică suspendarea unor fonduri în valoare de 7,5 miliarde de euro destinate Ungariei, din cauza corupţiei, primul astfel de caz în Uniunea celor 27 de state membre, aceasta fiind în conformitate cu o nouă sancţiune menită să protejeze mai bine statul de drept în UE. UE a introdus noua sancţiune financiară în urmă cu doi ani, tocmai ca răspuns la ceea ce spune că reprezintă subminarea democraţiei în Polonia şi Ungaria, unde premierul Viktor Orban a supus instanţe, mass-media, ONG-uri şi mediul academic şi a restrâns drepturile migranţilor, ale minorităţilor sexuale şi femeilor, pe parcursul a mai bine de un deceniu de când se află la putere.

”Este vorba despre încălcări ale statului de drept care compromit utilizarea şi gestionarea fondurilor UE. Nu putem concluziona că bugetul UE este suficient protejat”, a declarat Comisarul UE pentru buget Johannes Hahn, într-un comunicat al Comisiei Europene. El a evidenţiat neregulile sistemice din legile Ungariei privind achiziţiile publice, garanţiile insuficiente împotriva conflictelor de interese, deficienţele în urmărirea penală eficientă şi deficienţele altor măsuri împotriva corupţiei.
 

 

Hahn a spus că Comisia recomandă suspendarea a aproximativ o treime din fondurile de coeziune preconizate pentru Ungaria din bugetul comun al blocului pentru perioada 2021-2027, în valoare totală de 1.100 de miliarde de euro. Cele 7,5 miliarde de euro în cauză reprezintă 5% din PIB-ul estimat al Ungariei pentru 2022. Ţările UE au acum până la trei luni pentru a decide cu privire la această propunere.

Hahn a spus că cea mai recentă promisiune a Ungariei de a răspunde la criticile UE a fost un pas semnificativ în direcţia corectă, dar trebuie totuşi transpusă în noi legi şi acţiuni practice, înainte ca blocul să fie liniştit. Decizia Comisiei se bazează pe un dialog intens cu autorităţile maghiare în ultimele luni, care a făcut ca Ungaria să propună o serie de măsuri de remediere pentru a răspunde preocupărilor identificate de Comisie atunci când procesul a fost lansat oficial, pe 27 aprilie.

Totodată, urmează scrisorii pe care Comisia a trimis-o Ungariei, subliniind măsurile pe care intenţionează să le propună Consiliului, precum şi măsurilor de remediere prezentate de Ungaria în scrisoarea din 22 august, completate de clarificări suplimentare într-o scrisoare din 13 septembrie.

Comisia a evaluat în detaliu răspunsul Ungariei, analizând în special dacă măsurile de remediere abordează în mod adecvat constatările iniţiale ale Comisiei.

Pentru ca măsurile să se califice drept adecvate, acestea ar trebui să pună capăt încălcărilor principiilor statului de drept şi/sau riscurilor pe care le creează pentru bugetul UE şi interesele financiare ale Uniunii.

Concluzia Comisiei este că măsurile de remediere propuse ar putea, în principiu, să abordeze problemele în cauză, dacă sunt detaliate corect în legile şi normele relevante şi puse în aplicare în consecinţă.

Până la îndeplinirea etapelor cheie de implementare, Comisia consideră că în această etapă rămâne un risc pentru buget.

Aşa se explică decizia de duminică şi măsurile propuse, care ţin cont şi de acţiunea de remediere pe care a prezentat-o ​​Ungaria.

În această etapă, Comisia propune următoarele măsuri: O suspendare a 65% din angajamentele pentru trei programe operaţionale în cadrul politicii de coeziune; o interdicţie de a încheia angajamente legale cu trusturile de interes public pentru programele implementate în management direct şi indirect.

Consiliul are la dispoziţie o lună pentru a decide dacă adoptă astfel de măsuri, cu majoritate calificată.

Această perioadă poate fi prelungită cu maximum două luni, în circumstanţe excepţionale.

Între timp, Comisia va monitoriza situaţia şi va informa Consiliul cu privire la orice element relevant care ar putea avea un efect asupra evaluării sale actuale.

Ungaria s-a angajat să informeze pe deplin Comisia cu privire la îndeplinirea etapelor cheie de implementare până la 19 noiembrie.

Guvernul condus de premierul Viktor Orban a propus în ultimele săptămâni crearea unei noi agenţii împotriva corupţiei, deoarece Budapesta a fost supusă presiunii pentru a asigura bani pentru economia aflată în dificultate, precum din din partea forintului, moneda cu cele mai proaste performanţe din estul UE.

Orban, care se autointitulează un ”luptător pentru libertate” împotriva viziunii asupra lumii a Occidentului liberal, neagă că Ungaria, o ţară ex-comunistă de aproximativ 10 milioane de oameni, este mai coruptă decât altele din UE.

Comisia blochează deja fonduri de aproximativ 6 miliarde de euro preconizate pentru Ungaria, într-un program de stimulare separat, de redresare economică după epidemia de Covid-19, din cauza aceloraşi preocupări legate de corupţie.

Reuters a documentat în 2018 modul în care Orban canalizează fondurile de dezvoltare ale UE către prietenii şi familia sa, o practică despre care organizaţiile pentru drepturile omului spun că i-a îmbogăţit enorm cercul de apropiaţi şi i-a permis bărbatului de 59 de ani să rămână la putere.

Ungaria a avut nereguli în aproape 4% din fondurile UE cheltuite în perioada 2015-2019, potrivit organismului antifraudă al blocului, OLAF, de departe cel mai prost rezultat dintre cele 27 de ţări UE.

De asemenea, Orban ia provocat nemulţumiri în UE cultivând legături strânse continue cu preşedintele Vladimir Putin şi ameninţănd că va nega unitatea UE necesară pentru a impune şi a menţine sancţiunile împotriva Rusiei impuse din cauza războiului împotriva Ucrainei.

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Brutalitatea lui Putin a mișcat inclusiv SUA. Reacție după unul dintre cele mai sângeroase atacuri din Ucraina din acest an, comis de Florii FOTO
13/04/2025 20:27

 SUA au reactionat duminică, 13 aprilie, după atacul brutal cu rachete al rusilor asupra orasului Sumi din nord-estul Ucrainei. Atacul rusesc care a ucis cel putin 32 de persoane, unul dintre cele mai m ...

Care este ora în Anglia? Ce trebuie să știi despre fusul orar și schimbările de timp
13/04/2025 14:13

 Ora in Anglia este un subiect important, mai ales pentru cei care călătoresc, lucrează sau comunică frecvent cu persoane din Regatul Unit. Poate varia in functie de sezon, datorită trecerii de la or ...

Marele zăcământ de petrol ascuns în „măruntaiele” României. Locul în care a fost găsită o adevărată „comoară” de petrol și gaze naturale este surprinzător
13/04/2025 12:43

De curand, a fost descoperit un zăcămant de petrol si de gaze naturale la noi in tară care, asa cum arată testele făcute de specialisti, pot fi exploatate. Mai mult decat atat, ar fi vorba de cele mai semn ...

Două cutremure în România, duminică dimineață. Ce magnitudine au avut și în ce zonă s-au produs
13/04/2025 11:57

 Duminică dimineată, 13 aprilie 2025, in Romania au avut loc două cutremure. La ora 02:29:40 (ora locală a Romaniei) s-a produs in zona seismică Vrancea, Prahova, un cutremur slab cu magnitudinea ml ...

Care e starea de sănătate a lui Trump. Și-a făcut un test cognitiv pentru a fi
12/04/2025 13:49

Donald Trump, care la 78 de ani este cel mai in varstă preşedinte ales vreodată in Statele Unite şi care in primul său mandat a fost acuzat că nu este transparent in privinţa sănătăţii sale, a făcut ...

Planuri pentru a elimina check-in-ul la călătoriile cu avionul. Cum va arăta noua formulă
12/04/2025 13:28

 Organizatia Internatională a Aviatiei Civile (ICAO), agentie a ONU, pregăteste modificări majore in modul in care se desfăsoară călătoriile cu avionul, prin introducerea unui pasaport digital care ...

Emisarul lui Donald Trump s-a întâlnit cu Vladimir Putin. Trimisul american face presiuni pentru un armistițiu VIDEO
12/04/2025 12:44

 Emisarul special al presedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a avut vineri discutii cu presedintele Vladimir Putin la Sankt Petersburg, vizand incheierea unui acord de pace in Ucraina, in timp ...

O primă decizie de a elimina de pe TikTok propaganda pro-rusească: „Conținut ilegal, poate duce la dezinformare gravă”
11/04/2025 13:54

 Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a inceput să analizeze mesajele pro-Rusia si pro-Putin de pe platforma chinezească TikTok si a luat o primă decizie de eliminare a unui astfel de c ...

Statele Unite au ajuns la un acord cu Panama pentru desfăşurarea de trupe în apropierea canalului
11/04/2025 13:04

 Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate in jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral văzut joi de AFP, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea uno ...

Răbdarea SUA cu Rusia în privința Ucrainei este pe sfârșite. Condiția „esențială” pusă de Washington pentru negocieri cu Kremlinul. „Nu se mai poate discuta nimic”
11/04/2025 12:54

 Departamentul de Stat al SUA a transmis că „nu se mai poate discuta nimic” despre Rusia si Ucraina pană cand "crimele nu incetează. O incetare a focului care ar pune capăt „mă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei