Cabană din zona de agrement Colibiţa, distrusă într-un incendiu
Dimensiune font:
O cabană din lemn a ocolului silvic aflată în zona de agrement Colibiţa din Bistriţa-Năsăud a fost distrusă, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui incendiu puternic, intervenţia pompierilor pentru stingerea focului durând aproximativ patru ore.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus a declarat că pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 22.00 despre incendiul izbucnit la cabana din lemn a Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa.
"La faţa locului au ajuns două autospeciale şi un echipaj de prim-ajutor. Cabana, fiind din lemn, a ars foarte repede. Pompierii au reuşit doar să scoată un aragaz cu butelie, un frigider şi un televizor, restul bunurilor aflate în cele cinci camere ale cabanei nemaiputând fi salvate fiindcă incendiul cuprinsese cabana în proporţie de 80%. Timp de patru ore, colegii mei au făcut eforturi să stingă focul", a declarat Rus.
Potrivit acestuia, pompierii au depistat drept posibilă cauză a incendiului un scurtcircuit la un cablu neizolat.
Contactat telefonic, şeful Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa, Ioan Rus, a declarat că această cabană a fost preluată de la Direcţia Silvică Bistriţa şi era una destul de veche.
"Nu o foloseam cu scop turistic. O utilizau mai mult angajaţii Ocolului Silvic în interes de serviciu. Aveam montate şi camere de supraveghere pentru furtul de material lemnos. Nu pot să evaluez paguba în acest moment. Am şi demisioant din funcţie de curând fiindcă au fost tot felul de scandaluri generate de primarul din Prundu Bârgăului şi acum sunt în perioada de preaviz", a spus Rus.
Zona de agrement Colibiţa din jurul lacului de acumulare cu acelaşi nume se află în comuna Bistriţa Bârgăului, la întâlnirea lanţului Călimanilor cu Munţii Bârgăului.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau