Câine găsit spânzurat și cu urechile tăiate. Poliția: ”Face tam-tam pentru niște javre”
Dimensiune font:
Un câine a fost găsit spânzurat și cu urechile tăiate, într-o comună din Vaslui. Reacția șocantă a poliției.
Un câine a fost găsit ucis în curtea unui bărbat din localitatea vasluiană Toporăști. Animalul fusese spânzurat și avea urechile tăiate. O asociație care salvează câini susține că proprietarul a sunat la Poliție, dar i s-a spus că ”face tam-tam pentru niște javre”.
Un bărbat din localitatea vasluiană Toporăști a cerut ajutor de la o asociație care salvează câini, după ce și-a găsit animalul spânzurat și cu urechile tăiate.
Nu e prima dată când maltratează animale
Bărbatul susține că nu este prima dată când o persoană din sat maltratează animalele vecinilor.
„Am primit apelul disperat al acestui cetățean, rugându-ne să-l ajutăm, că în satul lui Toporăști, județul Vaslui (la 70 de km depărtare de noi) un individ are o plăcere macabră de a omorâ animalele în sat (le taie urechile și apoi îi spânzură în laț). L-am îndrumat să sune la poliție și să facă o plângere contra individului. Ne-a spus că a făcut mai multe sesizări scrise la poliția din acel sat și că poliția nu le-a acceptat spunându-i că: face atâta tam-tam pentru niște javre", scriu reprezentanții asociației pe pagina lor de Facebook.
Trupul câinelui a fost preluat pentru necropsie
Proprietarul câinelui susține că l-a și văzut pe cel care i-a omorât câinele, când îi dădea cu un par în cap. Trupul câinelui a fost preluat de asociație și dus la DSV Bârlad pentru necropsie.
”Am fost sesizați de mai multe persoane. A fost dispusă efectuarea de verificări, iar în funcție de rezultatul acestora vor fi dispuse măsurile legale”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau