Caz revoltător în Parcul Natural Apuseni. Polonezi prinşi cu 22 de maşini într-un raliu off-road clandestin
Dimensiune font:
Un grup de polonezi, îmbarcaţi în 22 de maşini de teren, au fost opriţi de rangerii Parcului Natural Apuseni. Polonezii veniseră pentru un raliu în munţi, dar au fost nevoiţi să renunţe, alegându-se şi cu amenzi de 50.000 lei.
Grupul a fost găsit de rangeri în cursul zilei de luni în Parcul Natural Apuseni.
„Era un grup de 22 autovehicule înmatriculate în Polonia. Toate au fost oprite, persoanele au fost legitimate, iar ulterior au primit sancţiuni în cuantum de 50.000 lei pentru nerespectarea regulilor privind accesul cu vehicule motorizate în afara drumurilor publice", se arată în postarea Administraţiei Parcului.
Potrivit legii, accesul cu vehicule şi organizarea de manifestări sportive, pe teritoriul ariei naturale protejate, fără acordul administratorului ariei naturale protejate sunt interzise. Cu toate acestea, nu e prima oară când rangerii Parcului Natural Apuseni întâlnesc grupuri de acest gen.
Rangerii au impartit amenzi printre soferii polonezi.foto:Facebook Parcul Natural Apuseni
„Ariile naturale protejate nu sunt loc de joacă pentru adulţii care probabil vor să îşi retrăiască tinereţea atunci când folosesc autovehicule pentru a participa la evenimente „motorizate" internaționale, precum raliurile. E organizat ca raliu de navigație prin care aventurieri de ocazie din mai multe ţări din estul Europei invadează zonele naturale, inclusiv pe suprafața ariilor naturale protejate din România, în căutarea senzaţionalului cu orice pret, ignorând total legea, dreptul de proprietate, regulile de protejare a naturii ţării pe care o vizitează şi, mai ales, cu un total dispreţ pentru acele locuri şi oamenii care locuiesc acolo!", a explicat directorul Administraţiei Parcului, Marius Moş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau