Cele mai ciudate reguli pe care le poate primi un chiriaş
Dimensiune font:
Cele mai ciudate reguli pe care le poate primi un chiriaş
Mulţi dintre chiriaşii români se plâng de condiţiile impuse sau de atitudinea proprietarilor apartamentelor în care locuiesc. Totuşi, o britanică se poate lăuda că a trăit cea mai ciudată experienţă în acest sens.
Laura Evelyn, o potenţială chiriaşă din Marea Britanie, a rămas uimită în momentul în care proprietarul apartamentului i-a înmânat o listă de cereri "cu totul şi cu totul absurde", chiar înainte de semnarea contractului,
„Fără porc în frigider, fără duşuri mai lungi de 15 minute şi lista cu cei care vin în vizită trebuie aprobată de mine mai întâi”, a afirmat nonşalant şi cât se poate de serios proprietarul apartamentului.
Lista cu pricina consta în 31 de reguli mai puţin obişnuite, care au speriat-o pe Laura. Iată câteva dintre acestea:
- Carnea de porc este interzisă în frigider şi în orice alt loc din incinta casei;
- Nu sunt permise mai mult de două vizite pe lună, iar vizitatorii nu au voie să rămână peste noapte (decât dacă-mi va fi adus la cunoştinţă cu două săptămâni înainte);
- În timpul gătitului, care nu trebuie să depăşească 30 de minute, uşile vor fi deschise. Dacă uşile nu vor fi deschise, chiriaşul va plăti o taxă, urmând a fi utilizată pentru achiziţionarea unui nou tapet;
- Dacă vei lăsa vase în chiuvetă, vei fi amendat cu 15 lire;
- Duşurile nu trebuie să depăşească 15 min şi trebuie efectuate dimineaţa între orele 6 şi 10, iar seara între orele 19 şi 23;
- Utilizarea unor aparate adiţionale de încălzire, va fi taxată cu 100 de lire;
- Orice descărcare ilegală de pe internet va avea drept consecinţe pierderea avansului şi eliberarea imediată a locuinţei;
- În afara „camerei”, nu există un alt spaţiu pentru petrecerea timpului, aşa că dacă trebuie să foloseşti bucătăria, care este spaţiul meu personal, mănâncă repede, spală vasele şi întoarce-te în cameră;
- Dacă mi se pare că abuzezi de apă, electricitate sau gaze, îţi voi adăuga o taxă la următoarea chirie, iar în caz de neplată, vei elibera imediat locuinţa;
- Orice obiecte lăsate în zonele comune vor fi considerate gunoi şi aruncate.
Pe lângă acestea fumatul, animalele şi mâncatul în dormitor sunt complet interzise în respectiva locuinţă. De asemenea, nici nu poate fi vorba de muzică sau petreceri, mai scriu cei de la Daily Mail.
Chiar dacă preţul era rezonabil şi lista cererilor se încheia cu sintagma „Şedere plăcută!”, britanica nu a fost impresionată şi a ales să-şi caute altă gazdă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau