Cine deține azi casa din Zambaccian, care i-a aparținut lui Adrian Năstase. Fostul prim-ministru a vrut să-și recapete locuința
Dimensiune font:
Este una dintre cele mai cunoscute proprietăți de la noi din țară, fiind subiectul unui dosar răsunător. Puțini știu cine deține azi Casa din Zambaccian, care i-a aparținut lui Adrian Năstase. În ultimii ani, fostul prim-ministru și soția sa, Dana Năstase, au încercat să își recupereze locuința dintr-o zonă selectă a Capitalei.
Impresionanta vilă în care a locuit fostul premier al României a fost miza unui dosar controversat, încheiat cu două condamnări. Ani mai târziu, soții Năstase nu au abandonat lupta, încercând și acum să reintre în posesia imobilului.
La cine a ajuns în prezent casa din Zambaccian
La începutul anului 2014, un complet de judecată din România anunța condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase pentru săvârșirea unui act de corupție ce a constat în lucrări de renovare la casa situată în strada Christian Tell, dosar în care a fost condamnată și soția politicianului, Dana Năstase, pentru complicitate la fapta de corupție.
În 2022, Dana Năstase deschidea un proces, în încercarea de a recupera locuința. Soția fostului premier i-a chemat în instanță pe moștenitorii lui Paul Opriș – omul de afaceri co-fondator al televiziunii Tele 7 ABC și al radioului City FM – beneficiarul unui contract de vânzare cumpărare prin care mătușa ei, Tamara Cernasov, i-a vândut casa din dosarul Zambaccian.
Dana și Adrian Năstase au încercat să recupereze imobilul
Dana Năstase cerea Tribunalului București să declare ca fiind simulat contractul prin care Tamara Cernasov (mătușa Danei Năstase) a vândut casa din Christian Tell omului de afaceri Paul Opriș și obligarea moștenitorilor acestuia, frații Andra și Vladimir Opriș, să îi transfere vila în proprietate deplină.
„Pe fondul cauzei, tribunalul retine ca potrivit contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 1109/10.09.2001, numita Cernasov Tamara a cumparat imobilul din Bucuresti, str. Cristian Tell nr. 15, sector 1, compus din teren si constructie, platind un pret de 8 miliarde lei (f. 22 vol. I).
Conform contractului de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 139/29.01.2002, numita Cernasov Tamara a vandut imobilul numitului Opris Paul, casatorit cu Ardeleanu Lucia, pentru un pret de 9,5 miliarde lei (f. 23 vol. I)”, a transmis Tribunalul București, în 2022
Acțiunea a fost însă respinsă de Tribunalul Municipal București, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia definită fiind pronunțată la începutul anului 2024.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau