Circul Schengen - Anunț incredibil făcut de Frontiera din Timișoara, după descideri la migranți
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din Timişoara au făcut, vineri, descinderi pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, fiind verificate mai multe pensiuni care au cazat migranţi. Au fost identificate aproape 100 de persoane.
”În data de 13.01.2023, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş şi Poliţia Locală Timisoara au desfăşurat, pe raza municipiului Timişoara, acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale ale în zona de competenţă. Astfel, în urma acţiunilor, în mai multe locaţii din municipiu, au fost identificaţi 96 de cetăţeni străini”, a transmis Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă, vineri.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că migranţii provin din Bangladesh, Nepal, Pakistan, Sri Lanka şi India, având vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani şi permise de şedere pentru angajare în municipiul Timişoara, emise de Inspectoratul General pentru Imigrări. ”Precizăm că nu au fost depistaţi cetăţeni străini care să fi intrat ilegal pe teritoriul României”, a arătat Poliţia de Frontieră.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau