Companii petroliere din toată lumea aşteaptă demararea licitaţiilor pentru România
Dimensiune font:
Companii petroliere din toată lumea aşteaptă demararea Rundei a XI-a de concesiuni de perimetre petrolifere din România, în cadrul căreia vor fi scoase la licitaţie 22 de câmpuri onshore şi şase offshore, a declarat Stephen Birell, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră din România (ROPEPCA), într-o întâlnire cu presa.
Acesta a arătat că, deşi Autoritatea Naţională de Resurse Minerale (ANRM) a declarat deschisă Runda a XI-a de licitaţii încă din vara anului trecut, anunţul nu a fost încă publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
'Nu ştim de ce nu a fost publicat încă şi nu ştim când va fi publicat', a spus Birell. Întrebat dacă există interes din partea sectorului petrolier pentru aceste perimetre, el a răspuns: 'Absolut, da! Am prezentat acest lucru în întâlnirile pe care le-am avut cu diverse grupuri, în UE şi în Marea Britanie, iar unul dintre grupuri include 63 de companii petroliere. Există companii interesate şi bani disponibili pentru aceste investiţii. Problema este de stabilitate şi predictibilitate'.
În luna iulie 2019, ANRM anunţa că oferă prin apel public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 28 de perimetre, în cadrul Rundei a XI-a de licitaţii, potrivit unui ordin al preşedintelui ANRM, publicat în Monitorul Oficial pe 24 iulie. ANRM a publicat şi lista acestor perimetre. Este vorba despre 22 de câmpuri petrolifere onshore (pe uscat) şi şase offshore (pe mare), având o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi. Potrivit ordinului, data care marchează deschiderea oficială a Rundei a XI-a de apel public de ofertă este cea în care anunţul va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
De la acea dată, în baza unei solicitări scrise, cei interesaţi vor avea acces la datele şi informaţiile geologice. După publicarea anunţului privind demararea rundei în Jurnalul Oficial al UE, cei interesaţi vor avea la dispoziţie 120 de zile lucrătoare pentru a depune ofertele, la sediul ANRM. Detalii privind procedura de organizare şi modalitatea de evaluare vor fi publicate pe site-ul ANRM, după apariţia în Jurnalul UE a anunţului. Runda anterioară, Runda a X-a, a fost derulată în perioada 2009-2010, când ANRM scos la licitaţie concesionarea a 30 de petrimetre petrolifere, din care 12 onshore şi 18 offshore.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau