Curăţenie de Paşte cu BUCLUC: O femeie din Deva a aruncat MII de DOLARI la GUNOI. Vezi unde au ajuns
Dimensiune font:
În timp ce făceau curăţenia de primăvară, doi soţi din Deva au aruncat din greşeală şi plicul în care se aflau 2.300 de dolari. Când şi-au dat seama de gafa făcută a fost însă prea târziu, deoarece banii ajunseseră deja la rampa de gunoi a oraşului. Ulterior, ei au fost găsiţi de o familie de romi care şi-au cumpărat un cal şi s-au distrat mai multe zile. Poliţiştii au reuşit să recupereze doar 400 de lei din întreaga sumă.
O familie a făcut curăţenia de primăvară şi a rămas fără economiile păstrate într-un plic printre acte. Doi soţi din Deva au aruncat din greşeală la gunoi un plic în care se aflau 2.300 de dolari, bani câştigaţi după ce femeia a muncit trei luni în străinătate. A doua zi, când şi-au dat seama de gafa făcută, a fost însă prea târziu deoarece tomberonul fusese ridicat de gunoieri şi dus în afara oraşului, la groapa de gunoi, potrivit România TV.
Ei au depus o plângere, iar poliţiştii au pornit în căutarea sumei pierdute. Cu toate acestea, povestea nu se termină aici, banii fiind găsiţi de o familie de romi care căutau prin gunoaie produse care ar putea fi reciclate. Nu mică le-a fost surprinderea când au realizat că sunt în posesia unei importante sume de bani. Cu toate că o parte din bancnote au fost deteriorate, romi au reuşit să schimbe o mare din bani, la o casă de schimb valutar aflată în apropiere. Banii pe care nu i-au putut schimba i-au ars.
Romi au fost în culmea fericirii, pentru mai multe zile avînd posibilitatea să se disteze şi să îşi cumpere tot ceea ce au dorit. Mai mult, ei au investit o parte din bani în cumpărarea unui cal, pentru a-l folosi în transportarea deşeurilor pe care le găseau la groapa de gunoi. Bucuria lor nu a ţinut mult, ei fiind într-un final găsiţi de poliţişti, când mai aveau doar 400 de lei, bani care au fost ulterior recuperaţi şi oferiţi familiei care îi aruncaseră. Norocul găsitorilor s-a tranformat în ghinion, după ce le-a fost întocmit dosar penal pentru însuşirea bunului găsit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau