Dâmboviţa: Geavrelele, obicei de Bobotează în comuna Morteni
Dimensiune font:
În comuna dâmboviţeană Morteni are loc, de Bobotează, o sărbătoare unică în ţară, cea a geavrelelor, obiceiul constând în împodobirea unor prăjini de aproximativ 14 metri cu geavrele, batiste cusute manual de fetele nemăritate.
Cuvântul ''geavrea'' vine din limba turcă şi înseamnă batistă. Se spune că fetele care cos cât mai multe geavrele vor avea şanse mai mari să se mărite. Prăjinile sau steagurile sunt împodobite şi cu bete, panglici de cânepă lungi de trei, patru metri ţesute la război de către femeile comunei, create pentru prinderea geavrelelor. Împodobirea continuă cu ciucuri din lână, viu coloraţi, dar şi cu panglici de mătase. În capătul prăjinei se aşează o cruce din lemn şi busuioc.
Tinerii din sat împodobesc prăjinile cu geavrele timp de câteva zile. E mult de muncă, pentru că pe fiecare prăjină se leagă până la 1.500 de batiste. În dimineaţa de Bobotează, geavrelele sunt sfinţite de preot, după care tinerii merg cu ele din casă în casă. Obiceiul geavrelelor este vechi, iar tradiţia spune că vizita flăcăilor de Bobotează aduce noroc în fiecare gospodărie.
După 8 ianuarie, tinerii desfac geavrelele şi le înapoiază fetelor. Prăjinile se urcă în podul unei case, unde stau până la Crăciunul viitor, când vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau