Doi ani de război civil în Siria: Peste 70.000 de morţi şi un milion de refugiati
Dimensiune font:
Siria este afectată de doi ani de un conflict civil soldat cu peste 70.000 de morţi şi cel puţin un milion de refugiaţi, comentează AFP.
Reprimată dur de regim, revolta paşnică a sute de mii de sirieni s-a transformat treptat într-un conflict între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi numeroase grupări armate insurgente.
"Siria este devastată, fără a se contura nicio soluţie la orizont", declară Khattar Abu Diab, profesor de Relaţii internaţionale la Universitatea de Sud din Paris.
În timp ce regimul Ben Ali din Tunisia şi regimul egiptean condus de Hosni Mubarak s-au prăbuşit după câteva săptămâni de proteste, iar Muammar Kadhafi a fost ucis într-un conflict armat, preşedintele Siriei, Bashar al-Assad pare să aibă şanse de a rămâne la putere după doi ani de conflict civil.
Rusia, principalul susţinător al regimului de la Damasc, exprima de curând convingerea că Bashar al-Assad nu va renunţa la putere.
La sfârşitul lunii februarie, Statele Unite au anunţat pentru prima dată că vor oferi echipamente neletale insurgenţilor sirieni.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau