Elena Merişoreanu a "înfiat" o fostă concurentă de la Dansez pentru Tine VIDEO
Dimensiune font:
Interpreta de muzică populară Elena Merişoreanu a decis să aibă grijă de o fostă concurentă de la concursul "Dansez pentru tine". Ea a declarat pentru România TV că i-a găsit tinerei şi o locuinţă unde va sta de acum înainte. Artista spune că s-a schimbat şi vede viaţa altfel, după ce a reuşit să învingă cancerul.
Alexandra Mareş are o poveste tristă de viaţă. Trăieşte cu mama ei în condiţii grele şi a muncit de mică să se poată întreţine. "Nu avem baie, nu avem apă caldă, nu avem nimic. Ne-am obişnuit de când suntem mici să ne spălăm la lighean" a spus Alexandra Mareş, potrivit cancan.ro.
Fata este pasionată de dans, dar îi place şi să cânte. Impresionată de povestea şi talentul tinerei, Elena Merişoreanu a decis să îi fie alături.
"Mi-a plăcut cum cântă şi am zis hai să încerc să fac ceva, că n-au serviciu, n-au unde să stea şi aseară spunea că, în câteva zile, cei de acolo unde stau în chirie îi dă afară, că le-a dublat chiria. M-a sunat Mirela Vlad să-mi spună: 'Mă Elena, m-am gândit să vorbesc cu o foarte bună prietenă de-a mea. Are o garsonieră şi să se mute acolo, să nu mai plătească până îşi găsesc şi ele ceva' ", a declarat la România TV, Elena Merişoreanu.
Fata este foarte fericită. "Da, pot să spun că mi-am găsit o a doua mamă", a spus fosta concurentă de la Dansez pentru Tine.
Cântăreaţa a spus că i-a găsit fetei o profesoară de canto şi un producător, care nu-i vor cere niciun ban, şi care o vor ajuta să se dezvolte în carieră.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau