Elisabeta a II-a, 70 de ani de domnie. Regina sărbătorește astăzi Jubileul de Platină

Regina Elisabeta a II-a (95 de ani) îşi sărbătoreşte, pe 6 februarie, Jubileul de Platină. Ajunsă la 70 de ani petrecuţi pe tron şi fiind cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, Elisabeta e din multe puncte de vedere cel mai de succes export britanic. Îndrăgită pe întreaga planetă şi văzută ca un reper moral de milioane de oameni, regina e un almanah de empatie, privilegiu, caracter, abilitate politică şi umanitate. Pe 8 mai 1945, Europa sărbătorea Ziua Victoriei. Poate nicăieri nu era mai puternic sentimentul de eliberare decât în greu încercata Britanie – oamenii au umplut străzile, l-au ascultat pe Churchill anunţând sfârşitul războiului, iar seara, regele şi regina Marii Britanii au ieşit la balconul Palatului pentru a sărbători alături de mulţime sfârşitul măcelului. Lipseau însă cele două prinţese ale familiei regale – una dintre ele, Elisabeta, pe atunci în vârstă de 19 ani, urma să moştenească tronul în mai puţin de şapte ani. Cele două erau jos, scăpate de sub privirile gardienilor de la palat, amestecându-se cu poporul venit să-l vadă pe rege şi să guste o seară pe care puţini o credeau posibilă în urmă cu doar câţiva ani. „Ne-am dat seama că, de acolo de sus, nu puteam vedea de ce oamenii se bucură atât de tare. Aşa că am ieşit în stradă. După ce am traversat Green Park, am stat afară şi am strigat, alături de ceilalţi: «Vrem Regele!». Şi ne-am văzut părinţii vorbind de sus. Îmi aduc aminte că eram îngrozite că vom fi recunoscute. Şi am văzut şiruri întregi de oameni necunoscuţi, mergând braţ la braţ, într-o explozie de fericire. Cred că a fost una dintre cele mai frumoase nopţi din viaţa mea“, a povestit mai târziu Regina Elisabeta a II-a.

Apropierea de popor face parte din arsenalul strategiilor de legitimare ale oricărei monarhii, dar în cazul Reginei Elisabeta a II-a, apropierea de popor poate fi considerată o constantă urmată cu tenacitate de-a lungul întregii domnii. În cele mai grele momente, chiar şi atunci când părea că greşise într-un mod de neiertat ori când interesele ei erau divergente de cele ale majorităţii britanicilor, ea a reuşit cumva să-şi reapropie poporul – un discurs bine articulat ori un gest uman i-au venit mereu cu uşurinţă în situaţiile de criză. Cum altfel s-ar putea explica popularitatea uriaşă a reginei în toate sondajele de opinie după 70 de ani de domnie? Şi cum s-ar putea explica şi anxietatea teribilă care cuprinde astăzi restul familiei regale britanice la gândul că într-o zi, în ciuda neverosimilei longevităţi, cel mai popular membru al ei nu va mai fi în viaţă ca să scape monarhia de criticile uneori bine întemeiate?