Estonia a legalizat căsătoriile între gay
Dimensiune font:
Parlamentul Estoniei a adoptat marţi, cu 55 de voturi pentru şi 34 de voturi împotrivă, o lege privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex, informează Reuters şi Euronews.
Noul act normativ va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Votul a avut loc la două luni după ce noul guvern de coaliţie de la Tallinn şi-a preluat mandatul.
În luna aprilie, premierul eston Kaja Kallas a promis să legalizeze căsătoriile homosexuale "cât mai rapid posibil''.
''Sunt mândră de ţara mea. Construim o societate unde drepturile tuturor sunt respectate şi oamenii pot iubi în mod liber'', a spus ea marţi.
''Suntem mândri că am devenit prima ţară baltică ce legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex", a declarat la rândul său ministrul de externe eston Margus Tsahkna.
Atitudinile faţă de căsătoriile homosexuale în Estonia s-au schimbat substanţial începând din 2012, potrivit Centrului estonian pentru drepturile omului. Astfel, în prezent 53% din populaţia Estoniei sprijină aceste căsătorii, în creştere cu şase puncte procentuale faţă de situaţia din anul 2022 şi mult superior faţă de 2021, când doar 34% dintre estoni susţineau căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau