Expoziţia 'Culorile Coreei', la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Dimensiune font:
O expoziţie cu titlul 'Culorile Coreei', semnată de Anna Kim, se va deschide, miercuri, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).
Deschisă până pe 21 ianuarie, la Sala Acvariu, expoziţia este organizată de Ambasada Republicii Coreea în Bucureşti şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, informează Biroul de presă al instituţiei gazdă, într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.
Anna Kim s-a născut la Seul, dar ca soţie de diplomat a trăit şi în alte oraşe ale lumii, printre care Ciudad de Mexico, Madrid, Bruxelles, Paris şi Sofia (unde trăieşte acum, fiind soţia Ambasadorului Republicii Coreea în Bulgaria).
A folosit diverse tehnici - pictură în ulei şi acrilic, pastel, guaşă etc., marca sa fiind, acum, utilizarea pulberilor naturale din roci - materiale utilizate în mod tradiţional în Coreea - fapt care o ajută să confere o coloristică deosebită lucrărilor sale. Pictura ei reprezintă o combinaţie între arta tradiţională coreeană şi reinterpretarea acesteia, prin arta contemporană.
Anna Kim a absolvit un master în istoria artei la Universitatea Ewha, din Seul, în 1984, şi are o diplomă specială pentru pictură în ulei şi acrilic, de la Institutul de Arte Frumoase din Ciudad de Mexico. A primit, de asemenea, Certificatul de pictor tradiţional, din partea Institutului pentru Educaţie Socială din cadrul Universităţii Yonsei şi Certificatul de pictor tradiţional din partea Universităţii Ewha.
A luat parte la numeroase expoziţii de grup, între care cele de la Paek Sang Memorial Hall, din Seul, de la Universitatea Anahuac din Ciuda de Mexico, de la Târgul de carte din Frankfurt etc. În 2007, a participat la cea de a 32-a ediţie a Expoziţiei anuale de artă tradiţională coreeană, de la Seul, unde a primit premiul I pentru pictură tradiţională.
În mai 2011, Anna Kim a deschis o expoziţie personală, în cadrul celui de al 16-lea Salon de Artă de la Sofia, urmată de alte expoziţii personale, la Varna, Stara Zagora, Veliko Târnovo, Madrid şi Plovdiv.
Este membră a Asociaţiei Coreene de Pictură Tradiţională şi a Uniunii Artiştilor Plastici din Bulgaria. Anna Kim a publicat, de asemenea, numeroase articole în reviste specializate din domeniile artei şi muzeelor.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau